Categories: Ultima Ora

Pedofil din Hunedoara, arestat

Un bărbat din Hunedoara a fost reţinut de poliţişti şi arestat preventiv de magistraţii Judecătoriei Hunedoara.

Leontin Bota, un bărbat de 41 de ani, din Hunedoara, este acuzat de corupere sexuală de minori şi pornografie infantilă, după ce ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara (SCCO) l-au reţinut şi au găsit, în urma

unor percheziţii la domiciliul acestuia, mai multe înregistrări pe suport informatic ale unor acte cu caracter obscen, în care victimele erau copii.

„Inculpatul a săvârşit asupra a trei fetiţe cu vârste de 10 ani, 12 ani şi 13 ani, toate din municipiul Hunedoara, mai multe acte cu caracter obscen, constând în atingeri şi mângâieri ale zonei genitale ale minorelor, atât îmbrăcat, cât şi dezbrăc

at. Totodată, inculpatul se dezbrăca şi atingea cu organul sexual corpul minorelor în zonele intime, iar alteori le obliga pe minore să îi atingă organul genital. Multe dintre aceste acte au fost săvârşit de către inculpat şi în prezenţa altui minor, fratele uneia dintre victime”, a precizat Lucian Năboiu, şeful SCCO Hunedoara.

Infracţiunile de care este acuzat Leontin Bota au fost săvârşite în perioada februarie – iulie 2012. Bărbatul a fost arestat preventiv de instanţa Judecătoriei Hunedoara.

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

18 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

18 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

18 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

18 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

18 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

18 ore ago