Categories: Actualitate

Pedepse aspre în dosarul jafului de la cazino

Maximilian Gânju

Tânărul din Aninoasa, aflat deja după gratii pentru alte tentative de jaf în Oradea, dar şi complicele său din Petroşani, au fost găsiţi vinovaţi de tâlhărie calificată şi complicitate.

Judecătorii din Petroşani au dictat sentinţe aspre în cazul celor doi tineri care au fost trimişi în judecată pentru un jaf armat petrecut la un cazino din municipiu. Astfel, Daniel Minea, un tânăr de 21 de ani, din Aninoasa, a fost găsit vinovat de tâlhărie calificată în formă continuată şi condamnat doi ani şi opt luni de închisoare. Pentru că a fost condamnat şi la Oradea pentru tentativele de jaf, judecătorii i-au adăugat un spor de pedeapsă. În final, tânărul va executa trei ani, două luni şi 20 de zile de detenţie.
Minea a comis jaful în toamna anului 2017, după ce a intrat într-un club din centrul Petroşaniului, înarmat cu un cuţit, şi i-a cerut angajatei să-i dea încasările. Speriată, femeia s-a conformat şi i-a dat toţi banii, iar individul s-a făcut nevăzut în câteva clipe. Poliţiştii aveau să descopere că tâlharul avea un complice. Era aşteptat de acesta cu o maşină în apropiere. Complicele său, Laurenţiu Stroe, a primit o pedeapsă şi mai grea, pentru că mai are o condamnare într-un alt dosar. În plus, Stroe a fost învinuit de mai multe infracţiuni şi condamnat pentru fiecare în parte. Pentru complicitate la tâlhărie a primit cinci ani şi opt luni de închisoare. Un an şi jumătate a primit pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, iar după contopirea pedepselor şi adăugarea unui spor fix, a rezultat pedeapsa de şapte ani de închisoare. Cei doi vor trebui să achite în solidar aproape 30.000 de lei către cazinoul din Petroşani. Soluţia Judecătoriei Petroşani nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce le mai place să se laude că fac reforme, că sunt unicii salvatori ai…

2 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost ales președinte al Organizației PSD…

2 ore ago

Bulina neagră

Ioan N., din Petroșani Pentru că este acuzat că a distrus bunurile unei societăți comerciale…

2 ore ago

Domnule Călin Marian,

Aveți o problemă serioasă de memorie, dar și de coerență. Între 2016 și 2019 ați…

2 ore ago

I-a amenințat pe salariații Primăriei Hunedoara și pe primar. Cu 3 cuțite în buzunare, a vrut să-i omoare pe funcționari

Un individ a amenințat angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara, sus­ținând că nu este de acord…

2 ore ago

Dosarul „Strada Granitului” – acuzații de trafic de influență și spălare de bani

Doi inculpați au fost trimiși în ju­decată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, într-o…

2 ore ago