Categories: Actualitate

Pedeapsă cu suspendare pentru uciderea unui nevinovat

Un an și nouă luni de închisoare cu sus­pendare este sentința primită de un șofer care a condus băut și a provocat un grav accident rutier în urma căruia un nevi­novat a murit pe loc. Sentința Judecătoriei Orăștie nu este însă definitivă.

Prin mai multe localuri
Șoferul vinovat de accident are 62 de ani și a provocat tragedie în municipiul Orăștie, după un adevărat periplu prin mai multe restaurante, unde s-a cinstit cu alcool. Cu o alcoolemie de peste 1 la mie alcool pur în sânge, individul a pierdut controlul vola­nu­lui într-un sens giratoriu și a lovit puternic parapeții. A fost proiectat apoi într-un gard de beton iar amicul său aflat pe scaunul din dreapta a murit. Alți doi pasageri au fost și ei răniți. Vinovatul a recunoscut că a băut în mai multe restaurante și a declarat că ”în timp ce povestea cu pasagerii, a întors capul în spate, iar când a revenit a văzut că este foarte aproape de intersecţia cu sen­sul giratoriu şi nu a mai putut evita im­pactul. Judecătoria Orăștie l-a condamnat pe vinovat la 9 luni închisoare pentru să­vâr­şirea infracţiunii de conducerea unui ve­hicul sub influenţa alcoolului și la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. A rezultat o pedeapsă de 1 an şi 9 luni închisoare sub suprave­ghere, însă soluția poate fi atacată cu apel. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

18 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

7 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

7 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

7 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

7 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

7 ore ago