Pe care să-l votăm? (I)
Până acum, vreo opt persoane şi-au anunţat candidatura la preşedinţia României. Chiar cu riscul de a-i supăra pe susţinătorii unora dintre candidaţii anunţaţi deja şi ai celor care se vor mai anunţa de aici înainte, opinia mea este că, dintre cei care s-au înscris în bătălia electorală pentru Cotroceni, doar patru – Băsescu, Geoană, Antonescu şi Oprescu – contează cu adevărat. Restul sunt outsideri.
Deci, ca orice român interesat de politică, dar mai ales, de viitorul nostru, care la această dată pare destul de sumbru, îi analizez şi eu pe cei patru competitori pentru funcţia de preşedinte al ţării, punându-le în balanţă calităţile şi defectele, pentru a mă decide căruia dintre ei să-i dau votul. Şi încep în ordinea inversă enumerării de mai sus.
Doctorul Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, din punctul meu de vedere, are un singur avantaj faţă de ceilalţi contracandidaţi: că se declară independent faţă de partide. Este un statut care, dacă ar fi ales preşedinte, i-ar da o poziţie de echidistanţă faţă de formaţiunile politice, permiţându-i să numească, de pe poziţia de neutralitate, un guvern ce ar fi în stare să aducă stabilitate pe plan politic şi administrativ, să scoată ţara din haosul în care se află acum. Tot independent fiind, poate să devină când situaţia o cere, un mediator între forţele politice, guvern şi partenerii sociali.
Totuşi, faptul că se declară independent şi atacă partidele, politicienii de toate culorile – deşi el a emanat şi a ajuns pe poziţia actuală tot dintr-un partid şi tot din rândul politicienilor – nu este altceva decât o dovadă de ipocrizie, de politicianism de Dâmboviţa. Asta, pe lângă faptul că nu a ieşit cu nici un program concret, pe care şi-a propus să-l urmeze ca preşedinte, ci doar cu balalaici şi fraze tipice unui şmecher de Bucureşti. Deci, cum am spus şi în precedentul editorial, pe mine, doctorul Oprescu nu m-a convins. Ca urmare, îi voi acorda votul meu doar într-o singură situaţie: dacă intră cumva în turul doi, împreună cu Traian Băsescu.
Liderul liberalilor, Crin Antonescu, are charismă, are discurs, este o persoană educată şi – ce este mai important – are ţinută şi stofă de om politic european. Spre deosebire de ceilalţi candidaţi la preşedinţia ţării, el face o campanie destul de discretă, am zice parcă prea discretă. Adică, el nu merge ca actualul preşedinte sau ca liderul PSD Mircea Geoană, pe la serbările populare, la manifestările bisericeşti sau la diferitele tăieri de panglici, pentru a fi văzut, pupat şi strâns în braţe de oameni, pentru a smulge voturi. El preferă să-şi transmită ce are de spus – şi doar atunci, când are ceva de spus! – prin intermediul mass media. Nu-i rău, dar credem că strategia sa de campanie este o armă cu două tăişuri. Poate să-i reuşească, dar tot atât de bine se poate întoarce împotriva sa. Fiindcă noi trăim în România, nu în Elveţia sau în Germania. Oricum, din prestaţia sa de până acum, liberalul Crin Antonescu a dovedit că este un candidat viabil la preşedinţia României, pe mâna căruia, sussemnatul ar merge fără nici o reţinere.
