PDL vrea sã ia totul în 2012

Nicolle Ebner

Conducerea filialei judeţene PDL Hunedoara şi-a pregătit deja strategia pe baza căreia vrea să câştige alegerile locale din 2012 şi pe cele parlamentare. PDL şi-a stabilit ca target să câştige cel mai mare număr de primării, precum şi preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara.

Oameni noi, care pot aduce un plus de voturi

Candidaţii pentru localele din vara anului 2012 vor fi stabiliţi în urma unor sondaje de opinie, cel puţin două până în 2012, în fiecare din cele 69 de unităţi administrativ teritoriale din judeţul Hunedoara. „Dorim să identificăm candidaţii potriviţi, încă de pe acum. Vom încerca să găsim şi oameni noi, care pot aduce un plus pentru PDL. La alegerile locale viitoare, dorim să câştigăm cât mai multe primării, dar şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Cel mai bine plasat în sondajele de opinie va câştiga!”, a afirmat liderul PDL Hunedoara, Tiberiu Iacob Ridzi, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri, la Deva. Ridzi afirmă că sunt cel puţin trei-patru membri de partid care-şi doresc să devină şefi ai judeţului, decişi să se lupte pentru câştigarea postului de preşedinte al CJH la alegerile din 2012, însă candidatul sprijinit de PDL va deveni doar cel care va demonstra că-şi doreşte cu adevărat acest post. În plus, pot apărea şi candidaţi surpriză, conducerea PDL fiind decisă să accentueze concurenţa în partid, deschizând larg porţile înscrierilor, atât nemulţumiţilor din alte partide, cât şi celor încă neangrenaţi politic. „Suntem deschişi primirii de noi membri, care pot aduce un plus de voturi şi valoare. Sunt semnale de migraţie spre PDL, dat fiind ceea ce se întâmplă în sânul PSD şi PNL”, completează preşedintele filialei judeţene PDL Hunedoara. În prezent, PDL Hunedoara are primari în 18 din cele 69 de unităţi administrative din judeţ, 214 de consilieri locali, şi este reprezentat în CJH de nouă consilieri.

La rândul său, deputatul PDL de Hunedoara, Viorel Arion, declară că până la sfârşitul acestei luni, vor fi finalizate modificările aduse statutului PDL, statut pe baza căruia vor fi organizate viitoarele alegeri în cadrul organizaţiilor locale şi filialelor judeţene.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Felicitare Florii

46 de minute ago

Felicitare Florii

48 de minute ago

Felicitare Florii

48 de minute ago

Felicitare Florii

50 de minute ago

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

51 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

51 de minute ago