Patru karatişti de la CSM Jiul Petroşani au fost aleşi pentru a participa la Campionatul European care va avea loc în Turcia, în luna iunie. George Condescu, Laurenţiu Bazavan, Ştefania Hatfaladi şi Mădălina Arghire vor fi reprezentanţii clubului din Valea Jiului la competiţia continentală. „Sportivii clubului nostru vor participa şi la Campionatul European de shito-ryu de la mijlocul lunii iunie, din Slovacia, iar apoi o grupă de copii va concura la Campionatul Balcanic”, a declarat antrenorul Radu Polifronie.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…