Nu mai puţin de patru persoane au murit şi alte 19 au fost grav rănite, în urma accidentelor rutiere petrecute de la începutul acestui an pe şoselele judeţului nostru. Totuşi, potrivit poliţiştilor de la Serviciul Rutier, numărul acestui tip de evenimente a scăzut în comparaţie cu perioada similară a anului trecut.
Viteza şi neacordarea priorităţii
Deşi în general, viteza este principala cauză a producerii accidentelor, de această dată, poliţiştii spun că evenimentele au fost generate, în special, de nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin locuri special amenajate. „De la începutul acestui an, pe arterele de circulaţie din judeţul Hunedoara, s-au produs 22 de accidente grave, cu opt evenimente rutiere mai puţin, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. În urma acestora a rezultat decesul a patru persoane, cu una mai puţin ca în 2011, 19 persoane au fost rănite grav – cu 11 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce şapte persoane au fost rănite uşor în urma accidentelor grave înregistrate – cu şapte mai puţin decât în perioada similară a anului trecut”, a declarat comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului Rutier al IPJ Hunedoara.
Amenzi pentru lipsa cauciucurilor de iarnă
Doar în decursul a două zile, poliţiştii au constatat în judeţ peste 280 de încălcări ale legislaţiei rutiere. „În 228 dintre aceste cazuri, a fost vorba despre depăşiri de viteză. De exemplu, şase şoferi au depăşit viteza maximă admisă cu peste 50 de kilometri pe oră, fapt care a atras, pe lângă sancţiunea contravenţională şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. În acelaşi timp, din 9 ianuarie şi până la sfârşitul săptămânii trecute, pentru neechiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, s-au dat 38 de amenzi, în valoare de 11.970 de lei, şi au fost retrase 36 de certificate de înmatriculare”, a mai precizat şeful Serviciului Rutier. (C. Ghenea)
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…
View Comments
O varianta convenabila. Intre Deva si Hunedoara si Petrosani - Lupeni sunt trenuri mai dese si cu vagoane bune.