Categories: Actualitate

Patru maşini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva-Sibiu. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 76 de ani a fost rănită şi a ajuns la spitalul din Deva în urma unui accident de circulaţie care a avut loc joi pe autostrada A1 Deva-Sibiu şi în care au fost implicate patru auto­turisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
„La faţa locului, pompierii au consta­tat faptul că în accident au fost im­plicate patru autoturisme, în care se aflau, în total, şapte persoane. În urma evenimentului, o femeie în vârstă de 76 de ani a fost extrasă în siguranţă de către salvatori din autoturismul în care se afla. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului şi ulterior a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Deva”, a precizat sursa citată.
Celelalte persoane care se aflau în maşinile implicate în accident nu au necesitat asistenţă medicală.
În ajutorul victimelor au intervenit pompierii militari din Deva şi trei echipaje de prim-ajutor de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcţia Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul din faţa sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timişoara, şi a intrat în coliziune cu acesta, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Conform poliţiştilor, maşina condusă de femeie a fost proiectată în autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din faţă, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timişoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

4 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

4 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

4 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

23 de ore ago