Flash

Patru gimnaste de la CNS CSS „Cetate”, în top 10 național

Ciprian Marinuț

Raluca Haidu, Andreea Munteanu, Alina Ștefania Stănilă și Miriam Aribășoiu au fost incluse de Federația Română de Gimnastică în topul celor mai bune gimnaste ale anului 2012. Titlul de cea mai bună gimnastă a anului i-a revenit campioanei olimpice, Sandra Izbașa.

Clasări de locul șase în jos

Cele patru gimnaste ale clubului devean s-au clasat pe locurile șase, șapte, opt și zece în ierarhia națională pe anul 2012. Cea mai bună performanță a reușit-o Raluca Haidu (foto), care ocupă locul șase grație medaliei de aur obținută cu echipa de senioare a României la Campionatele Europene Belgia 2012. Andreea Munteanu, deținătoarea a patru medalii europene (bronz la individual compus, argint la bârnă şi medalii de bronz la sol şi cu echipa), la aceeași competiție, dar la categoria junioare, ocupă locul șapte. Alina Ștefania Stănilă, care are în palmares două medalii (argint la sărituri şi cu bronz cu echipa) la aceeași competiție continentală, este pe locul opt, iar Miriam Aribășoiu care are doar o medalie de bronz cu echipa la CE Belgia 2012, este pe locul zece.

O altă reprezentantă a gimnasticii hunedorene, Bianca Becze, de la CSS Petroșani, ocupă locul nouă la nivel național, în ierarhia anului 2012 de la gimnastică aerobică. Andreea Bogati, ocupanta locului doi în acest top, s-a format și a crescut la Cetate Deva, dar acum este legitimată la Farul Constanța.

Liderii României

Pe primele cinci poziții ale topului național pe anul 2012 se află, în ordine, următoarele gimnaste: Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar și Diana Chelaru. Cei mai buni gimnaști ai anului 2012, Sandra Izbașa (feminin), Flaviu Koczi (masculin) și Valentin Mavrodineanu (gimnastică aerobică) s-au aflat pe pozițiile de lideri și în clasamentele din 2011. Dacă ar fi să ne referim la ultimul deceniu, Sandra Izbașa a mai fost în fruntea ierarhiei interne și în 2006, 2008 și 2011, Flavius Koczi i-a luat locul lui Marian Drăgulescu din 2010, iar Valentin Mavrodineanu a urcat pe treapta de sus a acestui podium și în 2006 și 2009.

N.R.- Gimnastul junior Andrei Groza, originar din Călan și legitimat la CSM Bistrița, ocupă locul 10 în ierarhia masculină a anului 2012.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura