Politica si administratie

Patru alesi locali, propusi pentru excluderea din partid

 Sorina Popa

Scandalul din organizaţia municipală Deva a PNL pare să nu se mai sfârşească, la fel ca şi cel de la nivelul judeţului. Asta, deoarece patru aleşi locali din Deva, membri PNL, riscă să-şi piardă funcţiile, după ce PNL Deva a votat în Biroul Permanent municipal excluderea lor din partid. Este vorba de consilierii deveni Doru Oană, Ioan David, Dorel Cuiava şi Carol Panduru.
 

Delegaţia permanentă va decide
„Am înaintat o adresă Biroului Permanent Judeţean al PNL, prin care solicităm să se propună Delegaţiei permanente a PNL Hunedoara excluderea celor patru din partid. Pe 15 noiembrie, se va vota propunerea noastră”, a declarat Florin Oancea, liderul PNL Deva.

 

„Nu vor reuşi”
În replică, primarul Devei, Mircia Muntean, susţine că „şi eu vreau să câştig singur un război împotriva Chinei, dar nu voi putea niciodată să fac asta. Aşa şi Oancea, vrea să schimbe patru aleşi locali, însă nu va reuşi. Oricum, nu se va lua nici o măsură în PNL, nici la judeţ, nici la Deva, până după alegerile din 5 decembrie, din Colegiul Haţeg. Ştampila organizaţiei PNL Deva se află la mine”, a afirmat Mircia Muntean.

Ce îi mână pe ei în luptă?     
 Legat de decizia de excludere a celor patru consilieri locali deveni din partid – despre care se ştie că sunt, împreună cu cei doi viceprimari, aliaţi ai primarului Mircia Muntean – în mediul politic local, se vehiculează informaţia că scopul final al acestei acţiuni este reinstalarea lui Florin Oancea pe un post de viceprimar al municipiului, al doilea post urmând să revină PSD, care ar vrea ca din acest război intern al liberalilor hunedoreni, să reuşească să-şi impună, un viceprimar în Deva.

One thought on “Patru alesi locali, propusi pentru excluderea din partid

  • Este superba afirmatia cu stampila. Este incredibil ca un om politic cu experienta lui Mircia Munteanu poate spune asa ceva. Pai, stampila poate fi declarata pierduta daca nu este la presedintele organizatiei.Se face o noua stampila si gata.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura