Categories: Eveniment

Patron şi contabilă, trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de 6,5 milioane de euro

Cristina Ghenea

Un om de afaceri din judeţul Hunedoara a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru o, evaziune fiscală de peste 6,5 milioane de euro. Alături de el, este învinuită şi contabila firmelor pe care acesta le administra.
Gabriel Constantin, patronul firmelor SC Agro Betasim SRL Simeria, SC Agrozen Hd SRL Simeria şi SC All Cereal Best Team SRL Hunedoara – firme ce au ca obiect principal de activitate comerţul cu cereale – a fost învinuit de procurori nu doar de evaziune fiscală, ci şi de sustragere de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, ajutat de contabila sa, Valerica Paulina Barbu, în perioada 2008-2010, omul de afaceri a înregistrat în contabilitatea firmelor sale, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni comerciale reale. Tot în această perioadă, pentru a se feri de controale, acesta declara fictiv ori inexact adresa sediilor de la firmele pe care le administra, astfel încât inspectorii fiscali să nu îl poată găsi. În acelaşi timp, Valerica Paulina Barbu se ocupa de ascunderea actelor contabile ale celor trei firme, ştergând, ulterior, toată evidenţa electronică a acestor documente.

Sechestru pe bunurile contabilei

În rechizitoriul întocmit de procurori, se arată că „prin această modalitate, inculpaţii au creat în dauna bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 26.485.546 lei, echivalentul a aproximativ 6.572.095 euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA. A.N.A.F. s-a constituit parte civilă, cu suma totală de 72.339.607 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA ca fiind prejudiciul produs bugetului consolidat al statului, inclusiv penalităţi şi majorări de întârziere. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatei Valerica Paulina Barbu“. Procurorii anticorupţie de la Serviciul Teritorial Alba, cei care au instrumentat acest caz, au înaintat dosarul, spre judecare, Tribunalului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

18 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

18 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago