Domniei Sale, Domnului Senator Haralambie Vochiţoiu,
Liderul Grupului parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu,
Senatul României
Domnule senator, confirmăm primirea scrisorii Domniei voastre, precum şi a declaraţiei politice intitulată Atac fără precedent la Biserica Ortodoxă Română, pe care aţi prezentat-o în plenul Senatului României în ziua de 16 aprilie 2013.
Vă mulţumim pentru cele două documente şi pentru atitudinea Domniei Voastre împotriva atacului fără precedent din ultima vreme la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi a slujitorilor ei, atacuri datorate necunoaşterii prevederilor Legii nr. 489.2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor privind parteneriatul social dintre Stat şi Biserica Ortodoxă Română pe diferite domenii de interes comun, precum şi a problematicii sprijinului financiar pe care statul şi administraţiile publice locale îl acordă unităţilor de cult ale Bisericii noastre, dar şi lipsei de bună credinţă în aprecierea lucrărilor şi informaţiilor date publicităţii de Patriarhia Română privind eforturile unităţilor de cult ale Bisericii noastre pentru derularea diferitelor activităţi cu caracter social filantropic, educativ, cultural, pastoral şi edilitar gospodăresc în vremuri de criză materială şi morală.
Cu preţuire şi binecuvântare,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…