Categories: ActualitateFlash

Patinoarul din Deva a fost vandalizat

Nicolle Ebner

 În sfârşit, astăzi, 15 ianuarie, patinoarul din Deva îşi deschide porţile publicului larg. Festivitatea oficială va începe la ora 16.00 iar copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi de gazde şi administraţia locală, cu drag şi braţele deschise.

40 la sută din suprafaţa de gheaţă distrusă cu clor
În mod normal, activitatea la patinoarul din Deva trebuia să înceapă încă de săptămâna trecută, însă persoane rău voitoare, sau rău intenţionate, au aruncat o cantitate considerabilă de clor pe suprafaţa de gheaţă, exact când erau gata toate pregătirile în vederea deschiderii oficiale. „Când am ajuns dimineaţă la patinoar, să-mi vină rău, nu alta, când am văzut că gheaţa a fost distrusă în proporţie de 40 la sută. În ciuda gesturilor acelor persoane care s-au pretat la acte de vandalism, în încercarea de a sabota activitatea patinoarului, acesta se va deschide mâine (n.r. – astăzi)”, a declarat Nicolae Oprean, administratorul patinoarului din Deva. Dar, asta a însemnat multă muncă şi cheltuieli suplimentare, de zeci de mii de lei. Instalaţiile de îngheţare a apei consumă 250 Kw/oră, or, pentru reamenajarea suprafeţei îngheţate a fost nevoie de topirea celei afectate de clor, completarea bazinului cu altă cantitate de apă şi repornirea ciclului de îngheţare. Agregatele au funcţionat non-stop, timp de o săptămână, astfel încât, suprafaţa de gheaţă să fie optimă pentru patinat.
Nicolae Oprean spune că nu ştie cine ar fi putut apela la un asemenea act de sabotaj, cu atât mai mult cu cât, în Deva, nu există concurenţă în acest domeniu. Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la ora 16.00, iar de sâmbătă, patinoarul va fi deschis zilnic, între orele 12.00 şi 22.00. Intrarea costă 10 lei, iar închirierea patinelor 5 lei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • este o minciuna . zilele trecute am trecut pe la pationar si era o balta de apa . eu cred ca cineva este incapabil sa administreze un utilaj cu care primaria s-a laudat ca va functiona din noiembrie pina in aprilie . A se vedea declaratia primarului din 2007

  • Sunt multumiti acum adversarii primarului? De suferit au doar copiii devenilor care nu se diferentiaza politic

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

12 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

12 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

12 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

12 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

12 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

12 ore ago