Categories: Comunitate

Păşunea comunală, sursă de venit pentru administraţia din Mărtineşti

Magdalena Şerban

Închirierea păşunilor din domeniul public constituie una dintre portiţele prin care primarii hunedoreni suplimentează bugetele locale, generând venituri la visteria pe care o administrează. Mari sau mici, sumele încasate sunt binevenite. La Mărtineşti, de exemplu, din contractele de închiriere a pajiştilor se adună circa 150.000 de lei, anual.

“În total, avem aproximativ 600 de hectare de păşune, din care 180 de hectare se află în zona de munte de pe teritoriul comunei Orăştioara de Sus, iar restul în raza noastră administrativ-teritorială. Tariful practicat pe hectar închiriat este între 200 şi 470 de lei. Amenajamentele pastorale le-am făcut chiar în prima tranşă, tocmai pentru a nu avea probleme cu cadrul legal şi a putea închiria păşunile, fără probleme. Oamenii pot obţine subvenţii de la APIA, în baza lor. Primele concesiuni au fost făcute în 2013, iar atribuirea s-a realizat pe cinci, respectiv şapte ani. Sunt date crescătorilor de animale din comună, ei având prioritate. S-au repartizat pe sate, fiind împărţite echitabil, astfel încât să ajungă la fiecare dintre cei care şi le-au dorit. Din fondul forestier nu înregistrăm nici un fel de venit, la cele circa 100 de hectare cât avem în proprietate, reuşind doar să acoperim necesarul de lemn de foc pentru instituţia primăriei, cămine culturale, şcoală şi populaţie. Sunt administraţii care fac bani frumoşi în baza pădurii, dar noi suntem mai puţin norocoşi”, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
Acesta este însă foarte bucuros pe de altă parte. Cei de la Vital Berry, societatea care deţine plantaţii de afini în Beriu, iar la solicitarea primarului din Mărtineşti şi-a extins activitatea în satele Jeledinţi şi Mărtineşti, cumpărând circa 30 de hectare de teren în zonă, şi-a demarat deja prima parte a investiţiei, pregătind terenul pentru construcţie şi amenajare. Pe lângă locurile de muncă create, şi bugetul local va cunoaşte o îmbunătăţire prin colectarea impozitelor aferente.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

18 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

18 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

18 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

18 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

18 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

18 ore ago