Categories: Fara bascalie

Pasul dinspre sublim spre ridicol…

L-am făcut, cred, mai mulţi, de ieri până azi. Unii din idealism, alţii din nepricepere, alţii din pură naivitate.
Oricum, Băsescu nu-mi va fi niciodată simpatic. El şi Boc, cu „românii” care i-au votat, de fapt 50 la sută din 56 la sută, nu toţi românii. Iar multă lume care a votat anti-Băsescu va învăţa zilele astea cu foarte multă duritate cum se face de fapt politica – rece, fără sentimente, din calcul. Veţi vedea.
Să o iau cu începutul.
În 1990, am votat Radu Câmpeanu şi PNL. Alegeri locale nu au fost.
În 1992, am votat Emil Constantinescu şi CDR. N-a fost să fie. La locale, am votat cheia (vă mai amintiţi?), Ovidiu Hagea la Primăria Deva. A fost să fie.
În 1996, am votat CDR şi Emil Constantinescu. Au ieşit. Mircia Muntean la locale. A ieşit.
În 2000, am votat Iliescu contra Vadim şi Mircia Muntean. Au ieşit amândoi.
În 2004, am votat Băsescu şi Mircia Muntean. Au ieşit amândoi.
În 2008, am votat Mircia Muntean şi Mircea Ioan Moloţ. Au ieşit.
În 2009, am votat Mircea Geoană. Nu a ieşit, dar am avut momentul meu de ridicol şi de libertate. Ce să-i faci, trebuie să existe şi din ăştia.
Se spune că politica e arta compromisului inteligent. Mă rog, strângi din dinţi şi le faci. Unii pot şi au ce căuta în politică. Alţii nu pot şi ar fi mai bine să stea pe margine.
Mă întreb cum ar fi acum s-o iubesc pe Elena Udrea sau să accept din oportunism idioţeniile lui Emil Boc. Sunt peste puterea mea de a face compromisuri. Am citit comentariile la articolul meu de ieri. Cu mici excepţii, inteligente, ponderate. Oamenii ăia şi alţii ca ei merită mai mult decât scandal.
Mărturisesc că mi-e frică să nu reînceapă scandalurile băsesciene. Johannis a fost o asemenea şansă. Eşecul are cauze concrete, nu aş trece peste ele atât de uşor. Nu-mi convine că am fost ridicol. Se putea câştiga, nu, domnu’ Vântu, cel cu apeluri de noapte… Ehei, ar mai fi… Cine pe cine a tras în ţeapă?
Până una-alta, rămânem unii cu idealurile şi ridicolul, alţii cu românii şi pragmatismul.
Noi, ăştia 49,7 la sută din 56 la sută, ce am votat? Preşedintele nostru cine este? Vă spun eu, acum – Crin Antonescu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sandule,lasa povestile. Uita-te si tu care judete au votat cu PSD si care cu PDL. Apoi Sandule uita-te la nivelul de trai si la cultura acelor judete !!!, compari Timisul cu Timisoara, compari Clujul, Sibiul, ????? cu ce le compari Sandule ???? cu Craiova ? cu jud Dolj ?? cu Piatra Neamt ?? sti f.f.f.f.f.f. bine ca sunt judete cu oameni saraci, sti f.f.f.f bine ca oltenii si moldovenii vin in banat si ardeal, si nu invers !!! Bucurestiul e jumate jumate aprox (dar si acolo is multe vinituri, ma refer la originea celor ce populeaza).
    De ce ai recomandat ficei tale (pe care o apreciez mult) sa mearga la facultate la Bucuresti, si nu la Craiova (ca era mai aproape nu?) ???!!!!
    Sandule...nu compara nivelul de trai din zonele istorice ale tarii, si tu si ce zic !!!

  • domne, cel cu observatiile,si germania cu hitler avea un nivel de trai...mama, mama...apoi, ridzi e de pe-aici de pe la noi, are su ea un nivel de trai, si videanu si pogea si paran si altii ca ei, ii stiu pe toti, basescu al vostru e un primitiv

  • Sandule, esti hiperridicol cu analizele tale pedante, Vreri sa pari obiectiv dar nu esti pentru ca esti pupincurist si te duci unde e mai "cald". In doua decenii nu ai evoluat profesional nimic. Esti ca fotbalistul care la 20 de ani este consacrat iar la 30 de ani este speranta.

  • draga tovarase gruian,
    hai sa iti spun eu de ce ai votat mereu cu cei doi MM. poate vor afla si cititorii si procurorii DNA un pic din adevar. Tu ai niste firme cu care faci afaceri cu banii statului. calendare, filme de prezentare, postere de campanie, te miri ce alte materiale promotionale si media sunt facute de Media Image SRL. Am o harta a judetului Hunedoara in birou, care e editata de aceeasi firma. In plus, esti si angajat al \Consiliului |Judetean Hunedoara, deci functionar public. Nu mi se pare, e sigur ca te afli intr-un conflict de interese care frizeaza latura penala. cele mai bune afaceri se fac cu banii statului, nu-i asa? esti si vei fi sluga umila a lui molot, atata timp cat acest om se va afla la conducerea unui judet. sper ca intr-o zi sa dai cu subsemnatul la DNA, desi esti doar un peste mic fata de rechinii pe care ii slujesti si ii pupi in cur.

  • asa, baieti, incepeti cu amenintarile, dna, ce mai urmeaza, servicile, toate, a venit basescu, vrem ca in Belarus! ura, luati-le gatul, pedelisti corecti...Imputitilor, mi-e scarba de voi, pogea si videanu, nuooo

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago