Ieri, în jurul orei 11.00, trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 64 de ani, Jurca Mihai, din localitatea Săcămaş, a fost recuperat de pompieri din apele Râului Mureş.
Tragedia s-a petrecut în apropierea podului vechi care trece peste Mureş, acolo unde acesta avea amenajată o colibă. Pompierii au fost alertaţi de către o rudă a bărbatului. Intervenţia nu a fost atât de dificilă, întrucât trupul înecatului a fost găsit plutind la o distanţă nu mai mare de un metru faţă de mal. Primele cercetări arată că bărbatul a alunecat şi a căzut în apă, de unde nu s-a mai putut salva. Potrivit medicului Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de medicină legală, moartea a survenit în urma înecului.
„Deocamdată, nu există suspiciuni de crimă, nu există nici un bilet prin care să îşi justifice fapta, dacă ar fi vorba despre o sinucidere, dar s-a deschis un dosar penal pentru moarte violentă, care va fi înregistrat la Parchet cu toate probele de la faţa locului, iar procurorii vor decide, în funcţie de acestea, măsurile care se impun“, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Jurca Mihai era pasionat de pescuit şi îşi petrecea o mare parte a timpului în coliba pe care şi-o făcuse aproape de malul râului.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…