Începând de ieri, hunedorenii care vor să părăsească ţara şi au nevoie de paşapoarte simple electronice vor aştepta mai puţin timp până le vor primi, pentru că termenul în care acestea vor fi eliberate s-a scurtat la 14 zile. Totodată, începând de ieri, în cazul minorilor de până în 14 ani, pentru care se solicită eliberarea unui paşaport simplu temporar, nu mai este necesară prezenţa lor la ghişeu. Persoana care va formula cererea, va prezenta două fotografii color identice ale minorului pentru care se va elibera paşaportul. Acestea trebuie să redea înfăţişarea sa recentă şi să aibă dimensiunea de 3,5 x 4,5 cm. Fotografiile trebuie să fie realizate din faţă, pe fond clar, neutru şi de o singură culoare, astfel încât să se permită identificarea conturului capului. Titularul fotografiei nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închişi ori să poarte ochelari, iar expresia feţei trebuie să reprezinte o stare comună. (L. Botici)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…