Categories: Actualitate

Pas decisiv pentru tranziţia de la cărbune

Maximilian Gânju

Primarii celor şase localităţi ale Văii Jiului şi-au dat mâna pentru a accesa fondurile europene destinate regiunilor miniere unde industria extractivă se închide.

Ieri, la Petroşani, primarii din Valea Jiului au anunţat şi primul succes. Aplicaţia pentru programul START – susţinută de toate primăriile din Valea Jiului – a fost selectată pentru a beneficia de asistenţă tehnică din partea Secretariatului Platformei Regiuni Miniere în Tranziţie a Comisiei Europene.
Proiectele care urmează a fi identificate în cadrul programului START vor fi integrate în cadrul strategiei de dezvoltare a Văii Jiului (strategie în lucru la Ministerul Fondurilor Europene) şi se vor putea finanţa cu bani europeni în cadrul exerciţiului financiar 2021-2027. Aplicaţia a fost însoţită de scrisori de sprijin din partea Universităţii Petroşani, Greenpeace România, Bankwatch România, Consiliului Judeţean Hunedoara, ONG-urilor locale din Valea Jiului şi din partea Ministerului Fondurilor Europene.
”Dintre rezultatele urmărite găsim o listă de 25 de proiecte identificate şi dezvoltate (domenii tematice – transformarea sistemului energetic şi tehnologii alternative; turism, agrement şi sport; infrastructură publică urbană, mobilitate şi conectivitate; angajare şi forţă de muncă), două consultări publice organizate la nivelul regiunii, organizarea unei conferinţe la care să fie invitaţi primari din alte regiuni (care au caracteristici similare şi au trecut printr-un proces de tranziţie), identificarea de propuneri pentru înfiinţarea unei structuri asociative de tip ADI”, a explicat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Totodată, potrivit primarului municipiului Lupeni, se doreşte şi atragerea mediului privat pentru a primi finanţări europene pe diferite proiecte. În acest sens se lucrează pentru ca firmele private din Valea Jiului să beneficieze de un sprijin, respectiv o reducere a contribuţiei proprii la cofinanţarea proiectelor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

8 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

8 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

8 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

8 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

8 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

8 ore ago