Parcul de distracţii „Povestea Calendarului” îşi deschide porţile

La doar 40 de kilometri de Sibiu, în zona turistică Porumbacu de Sus, la poalelele Făgăraşului, se pregăteşte inaugurarea unui minunat parc tematic de distracţii şi aventuri pentru copii şi adulţi, amplasat în apropiere de cunoscutul Castel de Lut Valea Zânelor. Parcul va cuprinde căsuţe de poveste, bazate pe denumirile tradi­ţio­nale româneşti ale lunilor anului.

Căsuţe tematice
Sibienii şi turiştii vor avea un nou loc de dis­tracţie, începând din acest an. Este vor­ba despre un parc de distracţii te­matic, numit Povestea Calendarului. Aces­ta este construit pe malul râului, în zona Castelului de lut, şi cuprinde 12 căsuţe te­ma­tice, fiecare reprezentând una dintre lunile anului, cu denumirile tradiţionale, populare, româneşti.
„Mult a fost, puţin timp a mai rămas… ne apropiem de marea deschidere a par­cului de distracţii, tematic, Povestea Ca­len­­darului!” transmit fanilor cei care con­struiesc parcul Povestea Calendarului.
„Lunile anului le cunoaştem cu toţii, însă puţini ştim cu adevărat povestea lor. Dacă vrei sa fii purtat din Gerar, în Făurar, iar mai apoi să îi cunoşti pe Cireşar şi pe Gustar, cu siguranţă aştepţi cu nerăbdare ca acest tărâm de basm să îşi deschidă porţile pentru tine”, mai scriu dezvoltatorii parcului.
Proprietarii parcului sunt pregătiţi să deschidă parcul peste aproximativ o lună, cei care dorescă să intre gratuit fiind deja in­vitaţi să participe la o tombolă. În pre­zent, căsuţele sunt în curs de amenajare, fiind decorate de artişti plastici, iar spa­ţiile de distracţii din parc primesc ultimele de­talii de arhitectură, din partea meşte­rilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este China în

Poate fi doborât recordul istoric al lui Michel Platini la EURO 2020?

Michel Platini deține recordul celor mai multe goluri marcate în istoria unui Campionat European.     La ediția din 1984,

Admitere ID/IFR 2021 – Cum poți deveni absolvent al Universității Politehnica Timișoara la distanță

Fii student al UPT oricând, de oriunde și în ritmul tău! În 7 iunie dăm startul pentru concursul de ADMITERE

Închide