FlashPolitica si administratie

Parcare nouă la telegondola de la Straja

În acest an, Consiliul Judeţean Hunedoara va demara proiectul de amenajare a parcării de la baza telegondolei din Staţiunea Straja. De asemenea, s-a analizat la faţa locului şi amenajarea unei noi parcări, situată la intrarea în staţiune.
Ieri, 26 ianuarie 2021, preşedintele Consi­liului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi administratorul public, Costel Avram, au efec­tuat o vizită în teren împreună cu vice­pri­marul municipiului Lupeni, Iacob Viorel Mesaroş, şi unul dintre principalii investitori în zonă, Emil Părău.
„Vrem să avem un turism competitiv în jude­ţul Hunedoara, iar pentru asta suntem deter­minaţi să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a crea condiţiile necesare. Una dintre priorităţi este amenajarea acestei parcări, proiectul fiind demarat în asociere cu adminis­traţia locală din Lupeni. Vor fi create sute de noi locuri de parcare, iar turiştii se vor putea bu­cura de tot confortul”, a declarat pre­şe­dintele Laurenţiu Nistor.
„Ne bucură faptul că numărul turiştilor este în creştere, dar şi noi va trebui să găsim solu­ţiile cele mai potrivite pentru ca turiştii care petrec sejururi aici să-şi poată parca maşinile în sigurantă şi în condiţii civilizate”, a declarat administratorul public Costel Avram.
Dezvoltarea turismului în judeţul Hunedoara este una dintre priorităţile mandatului actualei conduceri a Consiliului Judeţean Hunedoara. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura