Eveniment

Parcare devastată de hoţi

Natalia Bumbac

O parcare de pe marginea Drumului Naţional 76, la ieşire din municipiul Brad către Oradea, a fost devastată de hoţi. Tot mobilierul stradal din parcare a fost „ras” peste noapte. Mese, scaune sau coşuri de gunoi, cu elemente din fier, toate au fost furate. A rămas doar placa din beton.
Nu este pentru prima dată când se întâmplă astfel de situaţii. În vara anului trecut, alte două parcări de pe DN 76, din zona municipiului Brad, au fost „tunse” de mobilier. „S-a furat… parcarea! Echipa Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Deva aflată pe DN 76 a sesizat că din parcarea de la km 42+150, între Brad şi Groşi (judeţul Bihor), au dispărut elementele din fier forjat montate în spaţiul de refugiu. Parcarea a fost amenajată în cadrul proiectului de reabilitare a DN 76. Asemenea furturi au fost reclamate către Poliţie şi în trecut, SDN Deva constituindu-se parte civilă”, au anunţat oficialii DRDP Timişoara. Aceleaşi surse ne-au comunicat că au fost furate din parcare două mese, două scaune şi coşuri de gunoi în valoare totală de 8.500 de lei. Potrivit comisarului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, poliţiştii fac cercetări într-un dosar de furt calificat pentru prinderea autorului şi recuperarea prejudiciului. Şi în cazul celorlalte două furturi de anul trecut, ancheta poliţiştilor este în desfăşurare, hoţii nefiind prinşi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura