Parc modern în Teliucu Inferior şi teren multifuncţional în Cinciş

Magdalena Şerban

Administraţia publică din comuna Teliucu Inferior a accesat prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor (GAL) un proiect integrat de investiţii. Acesta se află în evaluare, iar implementarea lui se va face din bani europeni nerambursabili.

„Am depus spre finanţare, în noiembrie anul trecut, un proiect cu două obiective investiţionale. Primul ţine de modernizarea parcului din faţa căminului cultural din Teliucu Inferior. Momentan este doar o zonă verde şi dorim s-o amenajăm corespunzător unui loc de relaxare. Există suficiente locuri de joacă în comună şi nu am prevăzut unul şi aici. A doua componentă a programului urmăreşte amenajarea unui teren de sport cu gazon sintetic în curtea şcolii primare din satul Cinciş. Va fi acoperit cu plasă, va avea instalaţie de nocturnă şi ca utilitate este multifuncţional. Va deservi atât elevii, cât şi întreaga comunitate. Intrarea pe teren se va face doar cu echipament corespunzător, pentru a fi întreţinut cât mai bine”, a precizat Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior.
Potrivit Larisei Ienăşescu, manager de proiecte în cadrul Compartimentului de Dezvoltare Locală, investiţia are o valoare de circa 500.000 de lei, sumă ce implică şi o cofinanţare locală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

6 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

6 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

6 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

6 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

6 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

6 ore ago