Comunitate

Parc eolian la Sarmizegetusa

Este clar, energiile neconvenţiale sunt tot mai promovate şi mai căutate în ultima vreme, beneficiile acestora fiind recunoscute pe plan mondial.
De aceea, edilii comunei Sarmizegetusa şi-au propus să exploateze o astfel de oportunitate. „Am fost vizitaţi de reprezentanţii unei firme belgiene, care este specializată în acest domeniu, în vederea amenajării unui parc eolian. Acest parc eolian va cuprinde un număr de 23 de mori de vânt, cu o putere instalată de 53 de mw. Cele 23 de mori eoliene vor fi amplasate pe raza composesoratelor Păucineşti, Sarmizegetusa şi Zeicani. După montarea lor, lucru care sperăm să întâmple cât mai curând, acestea vor fi racordate la reţeaua de înaltă tensiune. Valoarea proiectului este de 100 de milioane de euro şi este finanţat de către partenerii din Belgia. Momentan se derulează probele de măsurare, fiind în faza în care se adună date”, a precizat Mihai Cornel Todoni (foto), primarul comunei Sarmizegetusa.
Primarul Todoni mai este, de asemenea, mulţumit că sub mandatul său de până acum au fost finalizate toate lucrările de reabilitare la unităţile de învăţământ şi la lăcaşele de cult de rit ortodox din comună. În toate cele cinci sate componente – Sarmizegetusa, Breazova, Hobiţa-Grădişte, Păucineşti şi Zeicani – funcţionează câte un cămin cultural, iar în satul de reşedinţă funcţionează o bibliotecă publică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura