Categories: Sport

Paraziţii şi Miss RealSport trag cortina peste Campionatul Devei

Ciprian Marinuţ

Festivitatea de premiere a echipelor participante în Campionatul de Minifotbal Amatori „RealSport“ Deva va fi „colorată“ cu demonstraţii de gimnastică aerobică şi un inedit concurs de Miss şi va fi „încântată“ de un concert al trupei Paraziţii.

Festivitate de cinci stele

Organizatorii celei mai populare competiţii de fotbal amatori din judeţul Hunedoara vor pune punct ediţiei 2011-2012 cu un show de zile mari. Festivitatea va avea loc imediat după terminarea meciurilor ultimei etape, în parcarea de lângă Stadionul „Cetate“, cu începere de la ora 19.30. Spectacolul va fi deschis cu o demonstraţie de gimnastică aerobică, oferită de sportive de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate“ Deva. În continuare, de la ora 19.45, este programată decernarea premiilor pentru echipele din Liga C, Liga B şi SuperLiga RealSport, precum şi a premiilor speciale. Prima surpriză va avea loc la ora 21.00, când „în arenă“ îşi vor face apariţia fetele care se vor lupta pentru titlul „Miss RealSport 2012“. Scena va fi apoi acaparată de la ora 21.30, de băieţii de la „Paraziţii“, cea mai populară trupă de hip-hop din România, care vor oferi un concert de aproximativ o oră. Pe final, de la ora 22.30, juniorii de la RealSport Deva vor lansa peste 50 de lampioane, ce reprezintă un mesaj de prietenie, fair-play şi respect.

Premii super-consistente

Câştigătoarea SuperLigii RealSport va fi răsplătită cu suma de 3.000 de lei, precum şi cu o cupă, medalii, diplomă, tricouri de campioană şi bere. Pentru campioni, CS RealSport va achita şi taxa de 400 de lei pentru participarea la Campionatul Naţional de Minifotbal, care va avea loc la Deva în perioada 5-8 iulie la Baza RealSport. Vicecampioana va primi 2.000 de lei şi aceleaşi premii ca şi lidera, la care se adaugă taxa de 400 de lei pentru participarea la Cupa României, ce va avea loc la Iaşi. Echipa de pe locul III va fi premiată cu suma de 1.000 de lei, iar echipele de pe locurile următoare vor primi diplome, mingi şi bere.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago