De aproximativ două săptămâni, parapeţii provizorii din plastic de la intrarea de pe autostrada A1 au fost înlocuiţi cu parapeţi din beton. Aceste măsuri au fost luate pentru a spori siguranţa traficului din zonă, dar şi pentru a împiedica producerea unor accidente grave, similare cu accidentul petrecut cu puţin timp în urmă, în care au decedat doi militari din judeţul Arad.
În legătură cu aceste măsuri şi care au fost demersurile care au stat la baza lor, Şeful Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Hunedoara, comisarul-şef Dan Micu, ne-a declarat următoarele: „Măsura de a înfiinţa cele două puncte de întoarcere provizorii de la intrarea pe autostrada A1 a fost luată cu avizul Direcţiei Rutiere Române şi al CNADNR Bucureşti. De la momentul zero, din noiembrie 2012, IPJ Hunedoara, prin Serviciul Rutier a făcut mai multe solicitări ca acest provizorat să se încheie şi să se vină cu o soluţie definitivă. Urmare a acestor demersuri, la începutul lunii iunie, împreună cu reprezentanţii Regionalei de Drumuri şi Poduri Timişoara, am efectuat o simulare practică la intersecţia dintre DN7 şi DN76, în zona podului de la Şoimuş, care face legătura cu A1. Această simulare a avut drept scop găsirea unei soluţii optime de intrare şi ieşire pe tronsonul de autostradă pe care l-am menţionat. Au fost trei variante de lucru propuse de Serviciul Rutier: sens giratoriu la ieşirea de pe pod înspre DN7, pasarelă de trecere peste acest tronson şi realizarea separării fizice prin elemente din beton între cele două puncte de întoarcere.
S-a ales această a treia variantă din lipsa suportului financiar. Ea este, din perspectiva noastră, eficientă, dar nu optimă, noi considerând că optime sunt primele două variante”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN,
comisarul-şef Dan Micu.
Totuşi, rezultatele acestor măsuri s-au simţit imediat, conform spuselor reprezentantului Poliţiei Rutiere Hunedoara, deoarece accidentele grave în respectiva porţiune de drum nu au mai fost posibile.
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…
O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…
View Comments
pasarelă de trecere peste acest tronson trebuie facuta urgent!altfel primare esti penibil!