FlashPolitica si administratie

Paramedicii din Simeria bâjbâie prin oraş ca să ajungă la cei care-i solicită

După ce au fost probleme cu ambulanţa din dotare, care s-a defectat, acum, cei de la SMURD Simeria se confruntă cu altă situaţie deloc normală.

Şeful Modulului SMURD Simeria, Adrian Mitrescu, susţine că în oraşul feroviar sunt probleme cu numerotarea blocurilor şi a scărilor, motiv pentru care există întârzieri la solicitările cetăţenilor. ”Pe timpul zilei ne mai descurcăm, întrebăm oamenii, dar riscăm să ajungem la cazuri cu întârziere, deoarece nu găsim rapid blocurile şi scările unde suntem chemaţi. Le mai spunem cetăţenilor să iasă în stradă, să-i vedem, pe aparţinători, ca să scurtăm timpul de intervenţie. Noaptea însă nu avem pe cine întreba şi uneori bâjbâim până ajungem la domiciliul solicitantului”, a spus Adrian Mitrescu, şeful Modulului SMURD Simeria.
Contactat, primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că ”oricum, aveam în plan să facem un inventar al acestor numerotări şi unde lipsesc să le facem pe toate la fel, în culorile alb-albastru. Vom monta şi indicatoare cu numele străzilor, în oraş, vom rezolva în cel mai scurt timp această problemă”. (S.Popa)

One thought on “Paramedicii din Simeria bâjbâie prin oraş ca să ajungă la cei care-i solicită

  • Da, sigur avea de gand. Si alte ganduri ce mai are? Are o intreaga primarie care taie frunza la caini acolo si au salari babane. Ce sa se gandeasca sa rezolve. Are ganduri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura