Categories: Info IT

Papa Benedict al XVI-lea şi-a deschis cont pe Twitter

Sebastian Mezei

Tehnologia de astăzi a devenit o parte foarte importantă din viaţă şi avansează într-un ritm la care uneori nu reuşim să facem faţă. Printre cei care au decis să utilizeze noile tehnologii, adaptându-se la mediul actual, se numără şi Papa Benedict al XVI-lea, care a postat miercuri primul său mesaj pe contul oficial de Twitter.
După ce a binecuvântat credincioşii adunaţi în sala Paul al VI-lea pentru audienţa săptămânală, Oficialii Consiliului pontifical al comunicaţiilor sociale şi responsabilul platformei de microblogging i-au adus papei o tabletă electronică şi după ce i-au explicat funcţionarea sa, Papa Benedict al XVI-lea a postat primul său tweet, acesta fiind primul mesaj al unui suveran pontif din istorie.
În 40 de minute, mesajul a fost preluat în versiunea sa din limba engleză de aproape 16.000 de ori, iar contul papei a depăşit 1 milion de followers. Mesajul a fost difuzat în alte şapte limbi: italiană, spaniolă, portugheză, germană, franceză, arabă şi poloneză.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

3 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

3 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

3 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

3 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

3 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

3 ore ago