FlashPolitica si administratie

Până la urmă, s-au limpezit apele în organizaţia PNL Hunedoara: Mărginean exclus, Muzsic propus pentru excludere!

Sorina Popa

Şedinţa Biroului Politic Local al PNL Hunedoara s-a terminat aseară cu două decizii foarte importante. Alexandru Mărginean (foto stânga), membru simplu al PNL, a fost exclus din partid, cu 15 voturi „pentru”, excluderea fiind votată de toţi cei 15 membri ai Biroului Politic Local al PNL Hunedoara prezenţi la şedinţă.
În schimb, în cazul consilierului local Robert Muzsic (foto dreapta), cei 15 membri au votat doar propunerea de excludere din partid. Propunere care va fi înaintată Biroului Politic Judeţean al PNL, care va decide măsura.
„Ni s-au prezentat acuzaţiile. Din punctul meu de vedere nu sunt justificate. Nu s-au adus dovezi cum că am fi încălcat Statutul partidului. Mi-am expus şi eu apărarea. În mod normal nu se poate să fim excluşi din PNL, nici eu şi nici colegul meu Alexandru Mărginean. Toate acţiunile mele au fost de a aduce un plus partidului. Am discutat cu oameni de afaceri numai în favoarea partidului”, a declarat Robert Muzsic, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Contactat, liderul organizaţiei municipale Hunedoara a PNL, Lucian Gherman, a declarat pentru cotidianul nostru: „Alexandru Mărginean a fost exclus din partid. Au votat toţi cei 15 membri ai Biroului Politic Local prezenţi la şedinţă. În cazul lui Robert Muzsic, care este consilier local, s-a votat propunerea de excludere din partid. Şi aceasta a fost votată de toţi cei 15. Motivul propunerii de excludere din PNL a lui Muzsic este încălcarea gravă şi repetată a Statutului PNL şi a Codului Etic al PNL: este vorba de art. 13, literele a, c, f, i, art. 15, punctul 1, literele a şi b, art. 25, literele a, c, d, i şi k. Mărginean poate face contestaţie faţă de excluderea sa”.
Scandalul din PNL Hunedoara a izbucnit săptămâna trecută, când Lucian Gherman l-a anunţat pe consilierul local Robert Muzsic că a fost exclus din PNL. Ulterior, Muzsic a fost informat că doar s-a discutat despre excludere. În aceste condiţii, vom vedea ce va decide conducerea de la nivel judeţean, legat de hotărârile luate de Biroul Politic municipal Hunedoara a PNL, unde se pare, orgoliile sunt mari, iar în loc să se facă opoziţie, liberalii se mănâncă între ei.

2 comentarii la „Până la urmă, s-au limpezit apele în organizaţia PNL Hunedoara: Mărginean exclus, Muzsic propus pentru excludere!

  • Marginean si Muszic habar nu au ce-i Liberalismul
    Oricum au adeziuni la Ponta
    Nu vad de ce mai consumati tush ?!!

  • Pai Marginean mai era in PNL

    Ba’ voi chiar vi-s penali

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura