Un tânăr de 19 ani din Hunedoara a fost tras pe sfoară de un escroc. Dar nu din prima.
Tânărul, în timp ce se afla pe o stradă din muncipiu, a fost acostat de un bărbat, care i-a propus o afacere, profitabilă la prima vedere. Mai exact, escrocul i-a oferit un telefon mobil de ultimă generație în schimbul telefonului său și a unei diferențe în bani de 160 lei. Zis și făcut, dar tânărul a pus o condiție, dând dovadă de înțelepciune. A luat telefonul și a mers cu el la un magazin specializat pentru a vedea dacă este original. Demonstrându-se că așa este, a scos telefonul lui din buzunar pentru a face schimbul, însă escrocul s-a sucit și i-a spus că nu mai dorește acest lucru. S-a prefăcut că vrea să plece, atât cât să apuce să scoată din geacă un alt telefon, care de fapt era o replică ieftină a celui dinainte. Cu cel bun la loc sigur, l-a strigat pe tânăr și i-a spus că totuși vrea să încheie afacerea cu el. Așa au și făcut, dar după câteva ore, hunedoreanul și-a dat seama că a fost înșelat și a anunțat autoritățile.
Polițiștii nu l-au identificat până acum pe autor, dar a fost deschis un dosar penal pentru înșelăciune. (Oana Mihnea)
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…
View Comments
Imm cretini... :)