După numeroase lucrări de reabilitare şi modernizare, implementate din bani europeni şi începute în 2012, Palatul Cultural din Lupeni este pe cale să fie reintrodus în circuitul evenimentelor. Mai lipsesc doar scaunele.
„S-au finalizat lucrările la exterior, însă am prelungit darea în folosinţă, pentru că mai rămăsese câte ceva de rezolvat, ca să fie totul conform standardelor. Am cerut celor de la ADR Vest permisiunea de a putea prelungi această perioadă şi ni s-a aprobat. În discuţie mai sunt câteva lucrări la partea de interior, care sunt pe cale să se finalizeze şi achiziţia mobilierului, adică a scaunelor necesare. Cel mai probabil, asta se va întâmpla în luna mai. Conform termenului-limită, cel târziu în toamnă (luna septembrie), imobilul trebuie repus în funcţiune”, a declarat viceprimarul municipiului Lupeni, Cornel Lungan.
Mai trebuie spus că Palatul Cultural a fost construit la iniţiativa Regelui Ferdinand I, de către „Societatea Anonimă Română Lupeni”, fiind dat în folosinţă în aprilie 1927. După 1948, a fost transformat în cinematograf, geamurile sălii de spectacole fiind zidite. Din 1990 nu a mai beneficiat de nici un interes al conducerii Minei Lupeni, în posesia căreia se afla încă din 1948. Mai apoi, în 1999 a fost folosit ca loc de întâlnire şi manifestare a disponibilizaţilor din minerit, iar în 2011, municipalitatea a hotărât să-i readucă faima de odinioară, accesând un amplu proiect de modernizare a clădirii.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…