Bulina neagră, 4.04.2016
Ilie Botgros, fost primar al oraşului Aninoasa Pentru că a fost trimis în judecată pentru delapidare, dar nu recunoaşte acuzaţiile
Read MoreIlie Botgros, fost primar al oraşului Aninoasa Pentru că a fost trimis în judecată pentru delapidare, dar nu recunoaşte acuzaţiile
Read MoreNu mai puţin de şase candidaţi se vor lupta la alegerile locale din vară, pentru a obţine funcţia de primar al micuţei localităţi din vestul Văii Jiului. Actualul edil pleacă cu prima şansă, însă lucrurile se pot complica.
Read MoreIlie Botgros, consilier local în Aninoasa Pentru că, deşi susţine că este nevinovat, încearcă să întindă procesul în care este
Read MoreIlie Botgros, fost primar al oraşului Aninoasa
Read MoreFostul primar al Aninoasei, Ilie Botgros (foto), este judecat pentru delapidare, iar dosarul său, aflat în cercetare timp de aproape trei ani, a ajuns pe rolul Judecătoriei Petroşani.
Read MoreOrganizaţia judeţeană a PNL Hunedoara a stabilit candidaţii la alegerile locale din acest an pentru patru localităţi urbane din judeţ, altele decât cele unde au primari în funcţie. „Candidaturile au fost validate de Birourile Judeţene Permanente reunite ale PNL Hunedoara la propunerea Comitetului Judeţean Executiv.
Read MoreIlie Botgros, fost primar al oraşului Aninoasa Pentru că vrea să candideze din nou la funcţia de primar al oraşului
Read MoreIlie Botgros, fostul primar din Aninoasa
Read MoreFostul primar al localităţii Aninoasa, Ilie Botgros (foto), totodată şi preşedinte al Uniunii Social Populare, a fost obligat de instanţă să achite datoria pe care alianţa, desfiinţată între timp, o are din campania electorală.
Read MoreIlie Botgros, consilier local Aninoasa Pentru că a fost acţionat în judecată de Enel, deoarece nu şi-a achitat o datorie
Read MoreAproape toate organizaţiile PNL din Valea Jiului şi-au constituit noile structuri de conducere, în urma fuziunii cu democrat-liberalii.
Read MoreDupă ieşirea din impasul financiar, edilii din Aninoasa s-au uitat şi spre secţia care devenise un simbol al oraşului, respectiv cea de tir cu arcul, iar în acest an, au alocat circa 20.000 de lei pentru achiziţionarea de echipament, dar şi atragerea tinerilor către acest sport.
Read MoreIlie Botgros, fost primar al oraşului Aninoasa
Read MoreÎn urmă cu aproximativ două săptămâni, primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca, a primit o adresă de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, prin care i se cerea să prezinte situaţia bunurilor deţinute de predecesorul său, fostul primar Ilie Botgros (foto).
Read MorePrimăria oraşului Aninoasa voia să realizeze, cu finanţare nerambursabilă, un muzeu subteran al mineritului, unic în Europa, dar şi un imens parc de distracţii. Planurile s-au năruit după ce administraţia a văzut că sacul este gol şi intră în insolvenţă. Investiţia ar fi trebuit finalizată acum doi ani.
Read MorePrefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat, ieri, la întâlnirea săptămânală cu jurnaliştii, că la Primăria Aninoasa s-au descoperit unele nereguli, făcute de fostul edil şef de aici, Ilie Botgros (foto).
Read MoreIlie Botgros, ex-primar al Aninoasei
Read MoreEdilii localităţilor Văii Jiului au înţeles că promovarea pe Internet este la fel de importantă ca o întrunire faţă în faţă cu cetăţeanul.
Read MoreIlie Botgros, fost primar, actual consilier local al oraşului Aninoasa
Read MoreÎn timp ce guvernanţii noştri au alte preocupări, Guvernul Norvegiei oferă României 20 de milioane de euro, bani nerambursabili, pentru ajutorarea zonelor defavorizate. Una dintre localităţile din Valea Jiului care va primi aproximativ două milioane de euro pentru refacerea unor case de colonie, vechi de peste 100 de ani, este Aninoasa.
Read More