Comunitate

Organizaţia “Salvaţi Copiii”, din nou la Pui

Magdalena Şerban

Organizaţia “Salvaţi Copiii” – filiala Hunedoara are în desfăşurare un plan de acţiuni al căror rol este acela de a oferi sprijin comunităţii. Ieri, în sala de şedinţe a primăriei din Pui, a avut loc o întrunire ce a vizat, ca tematică, “Analiza situaţiei gravidelor, mamelor şi copiilor din mediul rural”.

La eveniment au luat parte dr. Sidonia Faibis – medic primar obstetrică-ginecologie, dr. Carmen Bursesc – medic primar neonatologie şi dr. Gheorghiţa Stoica – medic de familie. De asemenea, au fost prezenţi membri ai echipei de implementare a proiectului din comunele Pui, Baru Mare şi Râu de Mori (Natalia Buliga, Adina Munteanu, Sanda Logofătu), reprezentanţi ai şcolilor (Mariana Duşan şi Călin Butaş), preotul Mihai Ciuhat, primarul din Pui, Victor Stoica, şi viceprimarul Doinel Creciunesc.
„Femeia şi copilul trebuie să devină o prioritate a politicilor de sănătate publică şi am încercat să găsim cu specialiştii prezenţi soluţii eficiente pentru asigurarea fluenţei serviciilor, accesul la informaţii corecte, integrarea serviciilor medicale primare cu cele de specialitate, dar şi cu cele de protecţie socială şi de educaţie pentru sănătate”, a precizat Valeria Popescu, preşedintele Organizaţiei “Salvaţi Copiii” – filiala Hunedoara. Concluzia organizatorilor a fost una clară. Nivelul scăzut de trai, alimentaţia deficitară, lipsa unei educaţii adecvate, personalul medical insuficient, lipsa resurselor financiare şi a posibilităţii unor controale periodice pe perioada sarcinii, vârsta tot mai mică a mamelor tinere, toate acestea reprezintă principalele cauze ale naşterilor premature şi ale mortalităţii infantile.
„Mă bucur să putem fi gazda unor astfel de activităţi. Îmi doresc să fie cât mai multe. Suntem conştienţi că multă lume are nevoie de ajutor, sub orice aspect. Unii simt nevoia unui umăr de sprijin, alţii s-au adâncit în lipsurile de zi cu zi, în boli şi suferinţe, iar lista poate continua. Dacă fiecare dintre noi s-ar apleca asupra semenilor, poate că am birui măcar pe jumătate necazurile. Am fost şi rămân fidel ideii că o bună informare, susţinută la timpul oportun, poate salva destine. Prima oară există riscul să nu aibă rezultatul scontat, a doua dată va fi puţin mai bine şi tot aşa, până se ajunge la puterea exemplului. Oamenii trebuie ajutaţi atunci când au nevoie, chiar dacă strigătul lor e unul mut. Salut iniţiativa şi vreau să o asigur pe doamna prof. Valeria Popescu, preşedintele organizaţiei, de toată deschiderea mea”, a declarat Victor Stoica, primarul comunei Pui, prezent la întâlnire.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura