Ordonanţa de plată

Doris Visirin, avocat

În codul de procedură civilă este prevăzută o modalitate de obţinere mai rapidă a unui titlu executoriu pentru creanţele certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatată printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură, ori în alt mod admis de lege.
Mai clar, în situaţia în care între părţi există un contract care prevede obligaţii de plată, obligaţii  necontestate de debitor şi ajunse la scadenţă, constatate printr-un act însuşit de acesta, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună obligarea acestuia la plata sumelor datorate.
Procedura este importantă, în primul rând prin prisma faptului că, dacă sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege, cauza se judecă mai rapid decât un litigiu obişnuit, singurele probe administrate fiind cele cu înscrisuri. Apoi, un aspect de avut în vedere este faptul că taxa judiciară de timbru achitată pentru aceste cereri este de 200 de lei, taxă fixă, ceea ce face ca această procedură să fie accesibilă şi în cazul care vizează sume mai mari de bani, pentru care în mod obişnuit, pe calea unei acţiuni în pretenţii, ar trebui achitate taxe de timbru considerabile.
Chiar în situaţia în care debitorul contestă formal pretenţiile creditorului, fără a aduce dovezi relevante în sensul celor arătate de el, judecătorul poate admite cererea de ordonanţă de plată, pronunţând o hotărâre în care va cuprinde sumele pe care debitorul va fi obligat să le achite creditorului şi termenul de plată. Hotărârea astfel pronunţată poate fi atacată cu acţiune în anulare, iar după rămânerea definitivă poate fi executată silit.
În situaţia în care instanţa apreciază, în urma apărărilor debitorului, că în cauză se impune administrarea altor probe decât înscrisurile, va respinge cererea, urmând ca pretenţiile creditorului să poată fi valorificate pe calea unei acţiuni de drept comun.