Actualitate

Ordin militar la Metrorex. Bărbații între 20 și 35 de ani trebuie să aducă adeverințe de RECRUTARE. Ministerul Apărării: „Este un document de rutină”

Angajații de la Metrorex sunt obligați ca până la data de 1 august 2025 să de­pună la Compartimentul Personal Or­ganizare adeverințe de recrutare, în cazul bărbaților între 20 și 35 de ani, sau Certificat Militar, în cazul bărbaților peste 35 de ani. Reprezentanții Mi­nis­te­rului Apărării Naționale (MApN) au precizat pentru Gândul că ordinul res­pectiv este unul de rutină și nu are le­gă­tură cu războiul din Ucraina.

Adeverință și certificat militar
„Conform prevederilor Legii nr 446/ 2006, Metrorex are obligația legală în do­meniul evidenței militare și a ges­tionării documentelor de mobilizare la locul de muncă a tuturor salariaților”, se arată într-un ordin de serviciu de la Metrorex.
Potrivit documentului, până la data de 1 august 2025, angajații sunt obligați să depună la Compartimentul Personal Organizare, pentru completarea do­sa­rului personal, următoarele documente:
Adeverință de recrutare, în cazul cetățenilor români, bărbați cu vârste cu­prinse între 20 și 35 de ani, care în­de­pli­nesc criteriile pentru a executa serviciul militar.
Certificat Militar, în cazul cetățenilor cu vârsta peste 35 de ani, care nu au îndeplinit stagiul militar, rezerviști peste 55 de ani.
„În cazul în care nu dețineți unul din aceste documente, vă veți prezenta la Centrul Militar de care aparțineți și veți solicita eliberarea unuia din acestea, con­form celor menționate mai sus”, se mai arată în document.

Rutină
Reprezentanții Ministerului Apărării au declarat pentru Gândul că documentul este unul de rutină, iar acțiunea de la Metrorex nu are legătură cu războiul din Ucraina.
„Documentul administrativ folosit în această acțiune de dezinformare este emis de o structură a Metrorex S.A., pen­tru punerea în aplicare de proceduri le­gale în ceea ce privește evidența sa­la­riaților cu obligații militare. Aceste pro­ce­duri au caracter de rutină, se desfă­șoară anual și nu au nicio legătură cu contextul de securitate generat de in­vazia Federației Ruse în Ucraina”, spun re­prezentanții MApN. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii, ăia răi, că un director din zonă s-a pus pe certat angajații. Omului…

12 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că operatorul de apă implementează un proiect…

12 ore ago

Bulina neagră

A.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru consum ilicit de…

12 ore ago

Cinci parlamentari de la PSD şi AUR solicită reevaluarea măsurilor de austeritate din educaţie

Cinci parlamentari hunedoreni de la PSD şi AUR au transmis, luni, o scrisoare des­chisă către…

12 ore ago

Misiune de suflet, la Vulcan!

Un cățel aventurier a ajuns captiv într-un canal din municipiul Vulcan, după ce a intrat…

12 ore ago

Pilotul avionului prăbuşit lângă Orăştie a decedat

Un avion de mici dimensiuni s-a pră­bușit marți după-amiază în mu­nicipiul Orăștie, în apropierea unui…

12 ore ago