Categories: ComunitateFlash

„Oraşul Muncitoresc”, cel mai vechi cartier din Hunedoara, în plin proces de modernizare

Hunedorenii din zona O.M. vor avea în curând străzi şi alei modernizate. Lucrările au început în luna iunie 2019.

„Străzile secundare şi aleile dintre blocurile din acest cartier nu au fost deloc reabilitate în ultimele decenii. Avem aici infrastructura de drumuri cu cea mai mare vechime şi ne bucurăm că am început reabilitarea străzilor şi aleilor din Oraşul Muncitoresc”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Lucrările au o valoare de peste 4 milioane de lei, iar în baza acordului-cadru se prevede reabilitarea străzilor din zona blocurilor Q ICSH şi a străzilor G. Topârceanu şi Dobrogeanu-Gherea.
„La începutul mandatului, am promis că vom gândi un proiect de reabilitare a întregului sistem rutier din municipiul Hunedoara. Un proiect care a fost finalizat şi care îşi propune să modernizeze toate străzile din oraş. Avem de reabilitat 114 străzi şi 319 drumuri vicinale, atât din oraş, cât şi din satele aparţinătoare, Peştişu Mare, Zlaşti, Boş, Groş, Hăşdat şi Buituri. “Marea Asfaltare” cuprinde şi reconfigurare străzi, parcări, trotuare, alei pietonale, zone verzi. Acest proiect a parcurs deja toate etapele şi acum începem să îl implementăm”, a afirmat Dan Bobouţanu.
Pentru început, contractul subsecvent nr. 1 cuprinde străzi, alei şi trotuare din zona Alei – Blocuri Q ICSH, Strada G. Topârceanu şi Strada Dobrogeanu Gherea, toate cu o suprafaţă de peste 17.000 de metri pătraţi. Aici vor fi create aproximativ 450 de locuri de parcare.
„Dorim să le mulţumim hunedorenilor care locuiesc în zonă pentru răbdarea de care dau dovadă pe parcursul derulării lucrărilor. Ştim că nu este confortabil să locuieşti într-o zonă în care se desfăşoară lucrări de orice fel, dar rezultatul final este menit să ofere confortul pe care mulţi dintre locuitori ni l-au solicitat de atâtea ori”, a adăugat primarul municipiului Hunedoara.
Aceste lucrări sunt parte din contractul-cadru aprobat de Consiliul Local al municipiului Hunedoara şi finanţat din bugetul local.
Primăria municipiului Hunedoara reaminteşte locuitorilor că orice problemă, din cartierul O.M., sau din orice altă parte a municipiului, poate fi sesizată pe aplicaţia de mobil Municipiul Hunedoara Sesizări, pe site-ul sau pe pagina de Facebook a Primăriei (www.facebook.com/primariahunedoara), precum şi la Dispeceratul Poliţiei Locale, tel. 0254-954.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

5 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

5 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

5 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

5 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

5 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

5 ore ago