ComunitatePolitica si administratie

Orașul Geoagiu, pe primul loc ca valoare a proiectelor accesate prin Programul Național de Investiții

Magdalena Șerban

Primăria Orașului Geoagiu a depus 19 pro­iecte prin Programul Naţional de In­ves­tiţii „Anghel Saligny” pentru drumuri, tro­tuare, poduri, alimentare cu apă și ca­na­lizare. Astfel, a devenit administrația pu­blică cu cea mai mare valoare a cererilor de finanțare, suma estimată fiind de 77.158.566,84 de lei din care 74.706.683,67 lei sunt solicitaţi pe axa demersului guvernamental, iar diferenţa de 2.451.883,18 lei va fi suportată din bugetul local.

Obiective din fiecare localitate aparținătoare
„Am încercat să cuprindem obiective din fiecare localitate aparținătoare pentru a nu se considera că facem vreo discriminare. Fiind cetățenii noștri, cu toții trebuie să be­neficieze de aceleași posibilități, opor­tu­nități și utilități. Am punctat în cadrul celor 19 proiecte:rețea de canalizare în satul Ho­morod, alimentare cu apă tot aici, extindere rețea de canalizare pe strada Feredeului (cătun Poenari), reabilitare și modernizare de drumuri din interiorul localității Gelmar, reabilitare și modernizare drum comunal din Renghet, amenajare alei și trotuare din interiorul localității Geoagiu, reabilitare și mo­dernizare străzi din Geoagiu, moder­ni­zare strada Feredeului spre cătun Poenari, reabilitare și modernizare drumuri din in­teriorul localității Geoagiu-Băi, modernizare trotuare străzi interioare din Aurel Vlaicu. De azsemenea, avem reabilitare și mo­der­nizare drumuri din interiorul localității Cig­mău, reabilitare și modernizare drum DC41 din Cigmău, reabilitare și modernizare dru­muri în interiorul satului Bozeș, construire pod pe Valea Băcâia – în sat Băcâia, con­stru­ire punte pietonală pe Râul Geoagiu, Strada Bobâlnei, construire pod pe Valea Homo­rodului din satul Homorod, construire punte pietonală pe Râul Geoagiu, mai exact legă­tura între Calea Romanilor și strada Teilor, construire pod pe Râul Geoagiu în zona Șmila – Suseni și construire pod pe Pârâul Tile­șului. Totodată, la ora actuală se lu­crează la documentația pentru depunerea și celui de-al 20-lea proiect ce are ca scop extindere rețea de distribuție și racorduri gaze naturale în Bozeș și Băcâia. Deși con­form Ordinului 1333/2021, orașele au alo­care minimă pentru cel puțin un proiect eli­gibil, în limita sumei totale de șapte milioane lei, sperăm ca toate cele depuse de noi să fie aprobate pentru acoperirea nevoilor lo­cuitorilor și consolidarea unei noi etape de dezvoltare. Mulțumim tuturor consilierilor lo­cali și colegilor pentru munca depusă și efor­tul susținut pentru a ne încadra în ter­menul-limită și mai ales în parametrii ceruți. Doamne ajută să fie cu succes“, a afirmat edilul-șef din Geoagiu, Vasile Cărăguț (foto).

Suma cea mai mare din județ
Trebuie spus că la nivel de orașe, pe pri­mul loc în ce privește programul investi­țio­nal este Geoagiu (19 proiecte), pe locul doi, la egalitate, Călan și Simeria (câte 5 pro­iecte), iar pe locul 3 e Petrila (4 proiecte). La categoria municipii, pe primele trei locuri se află Hunedoara (75 de proiecte), urmat de Vulcan (10 proiecte) și Petroșani (9 pro­iecte). La comune, pe primul loc, la egalitate, se situează Beriu, Burjuc și Vețel (câte 6 pro­iecte), pe locul doi, la egalitate, Certeju de Sus, Peștișu Mic și Sântămăria Orlea (câte 5 proiecte), iar pe locul trei, la ega­litate, Luncoiu de Jos, Râu de Mori, Vorța și Zam (câte 4 proiecte). În total, valoarea ce se dorește a fi atrasă de autorități pentru in­vestițiile hunedorene este de peste 2,55 mi­liarde. La nivel județean, Geoagiu înre­gis­trează suma cea mai mare a proiectelor (77.158.566,84 lei), fiind urmat de muni­ci­piul Hunedoara (51.545.499 lei). Totodată, este una dintre ce­le mai mari sume și pe plan na­țional. Amintim că sesiunea de depuneri pentru Anghel Saligny s-a des­fă­șurat între 23 septembrie și 8 noiembrie 2021. În în­treaga țară au fost depuse 7545 de pro­iec­te, cu o valoare totală de 137 de miliarde de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura