Categories: Comunitate

Orăştioara de Sus: transmiterea cererilor către APIA, în desfăşurare

Magdalena Şerban

Primirea cererilor pentru subvenţiile APIA s-a mutat, începând din data de 6 aprilie 2020 în mediul online, pentru a respecta prevederile privind distanţarea socială şi a preveni răspândirea pe teritoriul României a epidemiei de COVID-19. Un rol major în acest proces îl au primăriile, aşa că administraţia din Orăştioara de Sus s-a supus întocmai noilor reglementări.

După cum se ştie, eliberarea în format electronic a documentelor care atestă utilizarea terenului de către fermieri şi trimiterea acestora online către APIA, pe baza listelor cu beneficiari transmise în prealabil de agenţie, revine în sarcina conducerilor publice locale. Înscrisurile sunt obligatorii pentru înregistrarea cererii unice la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fără adeverinţa de la primărie dosarul nefiind considerat eligibil la plată. Termenul legal până când se mai pot trimite aceste cereri este 15 iunie 2020.
„Actul trebuie să conţină situaţia terenurilor exact cum acestea figurează în Registrul Agricol, iar eliberarea, aşa cum prevede şi legislaţia în vigoare – nu poate fi condiţionată în nici un fel. Noi le-am întocmit conform celor de anul trecut, dar acolo unde sunt modificări (de suprafaţă, de culturi, de pachete etc, trebuie făcute. În general, am luat legătura cu ei prin telefon, dacă am avut contact pus la dispoziţie, dar oamenii care ştiu că trebuie schimbat ceva, vin şi anunţă. Poate că cineva şi-a achiziţionat sau arendat un teren, între timp, şi vrea să beneficieze de subvenţiile agricole din 2020. Şi primăria deţine păşune, fiind concesionată crescătorilor de animale. Tariful practicat este în medie peste 200 de lei per hectar şi generează nişte venituri la buget, ceea ce pentru noi e important. Există amenajament pastoral întocmit anul trecut, prin Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara”, susţine Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul comunei Orăştioara de Sus.
În continuare, activitatea din primărie se desfăşoară în parametrii normali, dar cu respectarea condiţiilor de igienă maximă, ca măsură de prevenţie în perioada în care COVID-19 a impus o serie de reguli de protecţie sanitară. Relaţiile cu publicul se menţin active, cei care vin la sediul administrativ având la dispoziţie soluţie dezinfectantă pentru mâini. Se face oficiu prin rotaţie, astfel că un angajat rezolvă doleanţa în timp util, cetăţeanul neavând voie să se plimbe prin birouri. „Rămân la ideea că trebuie să ne protejăm şi relansez rugămintea ca localnicii să limiteze cât mai mult deplasările şi să respecte ordonanţele impuse de autorităţi, nu doar pentru a nu suporta consecinţele legale, ci conştientizând că e spre binele tuturor. O facem pentru noi, pentru familiile noastre şi pentru comunitatea în care trăim. Doamne, ajută să trecem peste asta şi să revenim la o viaţă normală şi liniştită”, a mai afirmat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

5 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

5 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

5 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

5 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

5 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

5 ore ago