Orăştioara de Sus: sărbători fără vestitele cete de colindători şi căluşeri

Magdalena Şerban

La Orăştioara de Sus, lucrurile sunt aşezate pe final de an. Copiii vor primi darurile lui Moş Crăciun, iar plăţile aferente persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora sunt acoperite în întregime.
„Crăciunul care vine probabil că ne va învăţa mai mult ca niciodată să nu uităm care sunt valorile principale în viaţa unui român. Vom simţi lipsa colindătorilor, a cetelor de că­luşeri, a socializării şi multe altele. Însă e bine cât avem fa­milia aproape şi rămânem sănătoşi. Legat de decoraţiuni şi ornamente, ne rezumăm la ce ne-a rămas din anii pre­ce­denţi, iar în fiecare sat va fi amenajat un brad iluminat festiv. Avem făcute 150 de pachete pentru copiii până la clasa a VIII-a (au fost organizate pe grupe de vârstă şi cu diferenţierea celor destinate fetiţelor faţă de cele ale băieţilor), iar cadrele didactice se vor ocupa de distribuirea lor. Am optat pentru pachete gata ambalate în cutii, deoa­rece ne-am dorit să eliminăm riscul vreunei posibile infec­tări la manevrarea pungilor. Aşa, evităm contactul direct. Problema rămâne colindatul, actul normativ actual ne­per­mi­ţând acţiuni social-culturale. Riscăm să expunem copiii chiar şi dacă ar fi vorba doar de a înregistra colinde şi a le transmite în mediul online. Ca să facem un clip video, tre­buie să ne adunăm la un loc, deci nu e voie şi nu e nici bine. Mai producem necazuri şi părinţilor, să-şi ia amenzi. În concluzie, stăm liniştiţi şi ne transmitem cele bune sub alte forme”, a arătat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus.
În ce priveşte capitolul plăţi ale persoanelor cu handicap şi asistenţilor personali, alocările s-au primit conform so­licitării (250.000 de lei). Aici sunt 42 de îndemnizaţi şi şase însoţitori angajaţi ai administraţiei publice locale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago