Categories: Comunitate

Orăştioara de Sus, printre campioanele la încasări

Magdalena Şerban

E vremea când administraţiile publice locale îşi calculează restanţele la încasări, aşa că unele încep să pună piciorul în prag, în timp ce altele trag linie. Potrivit primarului Marian Vasile Inăşescu (foto), în comuna Orăştioara de Sus nu sunt liste negre cu oameni datori şi nici necazuri cu colectarea impozitelor şi taxelor, acest lucru fiind unul cu tradiţie. Însă, câte o excepţie tot se nimereşte.
„Personal, pot spune că sunt mulţumit referitor la gradul de colectare a taxelor locale, până acum, fiind încasat un procent de 93 la sută. Aşa că sper ca până la finele anului, să atingem pragul de 97 la sută, aşa cum a fost şi în 2011. Avem 50 de societăţi înregistrate pe raza comunei şi 1.108 persoane fizice plătitoare, dintre care 256 au proprietăţi în zonă, dar nu locuiesc aici. Peste 50 la sută din încasări s-au făcut în primul trimestru, oamenii beneficiind de reducerea de 10 la sută, reducere pe care vrem să o menţinem şi la anul. Este un stimulent şi lumea apreciază asta. Astfel, din 377.000 lei, cât avem de încasat, conform rapoartelor financiare, s-au încasat 340.527, restul de peste 30.000 de lei însemnând taxe aferente atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice (aproximativ jumătate din sumă pentru fiecare categorie). În ceea ce priveşte persoanele juridice, avem un singur caz mai neplăcut, însă cauza creanţelor sale o reprezintă incapacitatea plăţii. Noi am făcut cele necesare, inclusiv am pus popriri pe conturi, dar firma are probleme financiare majore”, a spus Marian Vasile Inăşescu, primarul din Orăştioara de Sus.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

19 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

19 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

19 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

19 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

19 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

19 ore ago