Categories: Comunitate

Orăştia, sub semnul împlinirilor

Magdalena Şerban

Vineri a fost Ziua Porţilor Deschise la noul Complex de Servicii pentru Vârstnici, din municipiul Orăştie.
Edificiul social, destinat găzduirii şi îngrijirii persoanelor vârstnice, a fost realizat în baza unui proiect cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 800.000 de euro, o parte din cofinanţarea necesară fiind asigurată din contribuţia comunităţii locale din oraşul spaniol Logrono (80.000 de euro). La realizarea proiectului şi-a adus contribuţia şi Biserica Ortodoxă Română, prin faptul că a fost de acord ca o clădire aflată în patrimoniul Parohiei Orăştie să fie pusă la dispoziţie, gratuit, municipalităţii. Centrul dispune de 30 de locuri de cazare permanente şi alte 10 pentru servicii de zi, un cabinet medical, un cabinet psihologic, o bibliotecă, o minibucătărie, spălătorie şi călcătorie, spaţii administrative, de depozitare, parcare acoperită, alei, zone verzi şi spaţii pentru petrecerea timpului liber. Pe lângă importanţa majoră pe care o are acest proiect social, el generează şi noi locuri muncă. Lucrările se află acum pe ultima sută de metri. „Ne-am bucurat de numeroşi vizitatori, lumea dovedindu-se a fi interesată de noul complex. Acţiunea a precedat deschiderea oficială a acestuia, programată pentru data de 24 noiembrie 2011” – ne-a informat Alexandru Munteanu, primarul municipiului Orăştie.
În aceeaşi zi, la sediul fostei Sinagogi din Piaţa Cetăţii, s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a simpozionului „Personalităţi şi evenimente orăştiene”, devenit o puternică tradiţie locală. În partea a doua a manifestării, a avut loc lansarea unui studiu monografic, intitulat „Carte, literatură şi presă la Orăştie (de la începuturi până în anul 1944). Lucrarea a apărut în două volume, sub semnătura jurnalistului Ştefan Nemecsek. La eveniment, au participat mai mulţi scriitori din judeţele Hunedoara şi Alba, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…

12 ore ago

Bulina neagră

Lucian Mara, consilier local USR Deva Pentru că vrea să bage pumnul în gură presei…

12 ore ago

Cetățenii Devei, mucles! Unii aleși locali nu-i mai vor pe deveni la ședințele Consiliului Local

Ieri, s-a consumat o nouă ședință a Consiliului Local Deva, iar ceea ce s-a întâmplat…

12 ore ago

Medic oncolog nou, la spitalul din Hunedoara

Magdalena Șerban Oncologia este o specialitate me­di­cală vitală pentru creșterea ratelor de supraviețuire în rândul…

12 ore ago

Val de investiții, la Ilia. Energie verde gratuită și curent electric, dar cu consum redus și costuri diminuate

Magdalena Șerban Proiectele cu finanţare obținută prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) înseamnă fonduri im­por­tante…

12 ore ago