Operatorul Brai Câta şi-a revenit după „duşul rece“ pe care l-a suportat

Sorina Popa

O nouă întâlnire, ieri, pentru operatorul Brai Câta, care a câştigat licitaţia pentru ridicarea gunoaielor în zona aceasta şi care a început cu stângul activitatea în zona Bradului. Din nou, s-au întâlnit conducerea CJ, primarii din zonă, reprezentanţii firmei Brai Câta, ADI Deşeuri Hunedoara.

Primăria vrea sancţionarea operatorului
Oamenii s-au pus la masă, la discuţii, dar operatorul şi-a revenit de câteva zile, a adus maşini de generaţie nouă. Deci, se poate. Întrebarea care mai persistă este de ce monitorii de la ADI Deşeuri, plătiţi tocmai pentru a vedea cum merg lucrurile aici, au stat cu mâinile în sân şi nu au sesizat faptul că deşeurile nu au fost ridicate la Brad timp de două săptămâni.
”S-a făcut o analiză, din fericire, lucrurile au început să meargă într-o direcţie bună. Astăzi am punctat câteva aspecte extrem de importante în relaţia noastră cu noul operator. Am cerut o comunicare eficientă cu cetăţenii, respectarea graficului de ridicare a gunoiului şi definirea rolului ADI Deşeuri. Noi am solicitat ca noul operator să fie sancţionat, deoarece nu şi-a făcut datoria”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
”E o nouă întâlnire, care, dacă s-ar fi respectat condiţiile din contract nu ar fi trebuit să aibă loc. Singurul lucru bun este că, după ce primarii din zona Brad au sesizat sincope în activitatea noului operator, am încercat să revigorăm totul. Acum, primarii sunt nemulţumiţi, în câteva zile lucrurile s-au rezolvat. Speranţa mea este ca societatea care a câştigat licitaţia să fie serioasă şi să respecte contractul”, a spus Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.

Au înlocuit maşinile defectate
”Se pare că «duşul rece» de la Consiliul Judeţean (n.r.- întâlnirea de la CJ de săptămâna trecută) a fost bun pentru cei de la Brai Câta. Sunt paşi făcuţi înainte. Vreau să le spun celor de la Brai Câta să-şi vadă de treabă şi judeţul să fie curat”, a afirmat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.
”Vrem să îmbunătăţim activitatea pe zona Bradului şi nu numai. Sancţionarea operatorului se face conform contractului, este o procedură, dar în acest caz, gunoaiele au fost ridicate”, a spus Eduard Felciuc, directorul ADI Deşeuri Hunedoara.
Directorul general al SC Brai Câta, Ludovic Vass (foto), a declarat că ”situaţia s-a remediat în zona Bradului, inclusiv în zonele unde accesul este greu. Am vorbit cu fiecare primar în parte. Lucrurile sunt normale acum. Maşinile s-au defectat, e adevărat, deoarece este o zonă grea, dar le-am înlocuit. Vrem să facem puncte de colectare în fiecare UAT pentru fracţia uscată şi pentru cea umedă. Vom avea discuţii, în continuare, cu cetăţenii”.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

8 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

8 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

8 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

8 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

10 ore ago