Pompierii hunedoreni ne-au demonstrat mereu că sunt suflet lângă sufletul comunităţii, sărind în ajutorul semenilor aşa cum sari în ajutorul cuiva din familie aflat în pericol. Tocmai de aceea, nu mi se pare deloc nelalocul lui un omagiu sincer adus, în cuvinte prea sărace pentru ce ar fi de spus, acestor oameni curajoşi, acum, de ziua lor, 13 septembrie, când se aminteşte sacrificiul pompierilor conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, pe Dealul Spirii, în lupta împotriva trupelor otomane, cea ce a dat glas unui sentiment pierdut în timp, al apartenenţei la naţiunea română. Înfrângerea din 1848 a fost, în fapt, o victorie a spiritului naţional. Românii au vrut să fie liberi în patria lor.
Aşadar, astăzi, fiecare dintre noi are ocazia să exerseze, cu sufletul, meseria nobilă de pompier, căutându-şi rezervele interioare de curaj, onoare şi patriotism, dragostea de cei lângă care trăim. Poate fi, astfel, un exerciţiu de respiraţie în aerul curat şi nobil al spiritului uman care-şi aminteşte adevăratele sale valori.
În fiecare zi, auzim cum un pompier a salvat o viaţă, o fată care se îneca, un om căzut într-o fântână, copii aflaţi în mijlocul flăcărilor, oameni prinşi în accidente grave. Auzim, dar de câte ori şi înţelegem statura profesională şi morală a pompierului salvator? Cam rar, aş spune, pentru că vâltoarea vieţii ne inundă şi cele mai pure sentimente, încrâncenându-ne, făcându-ne să credem că totul ni se cuvine. Dar nu ni se cuvine totul, ci trebuie să fim recunoscători celor care iau viaţa în serios şi o protejează, indiferent a cui este. Să le urăm la mulţi ani, pompierilor hunedoreni. Din tot sufletul!
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…