Sport

Om de zăpadă gigant la Straja

Dana Istudor

Mii de turişti au luat parte, ieri, la realizarea celui mai mare om de zăpadă din lume.
Cabanierii din Staţiunea Straja au reuşit să doboare recordul mondial cu privire la cel mai mare om de zăpadă. Deşi nu a fost omologat recordul lor, temerarii din staţiune au făcut un om de zăpadă de peste opt metri, la care s-a muncit timp de 10 zile. „Este cel mai mare om de zăpadă făcut vreodată în lume şi efortul a fost pe măsură. Acţiunea aparţine Asociaţiei Straja, iar noi am acordat ajutor pentru a contura omul de zăpadă, pentru a-l ancora cu plasă de sârmă, astfel încât să nu se dărâme sub propria greutate. Este un vis frumos dus la bun sfârşit şi o bucurie pentru turiştii care au venit în staţiune”, spune Gheorge Resiga, şeful Staţiei Salvamont Straja. Omul de afaceri Emil Părău, organizatorul acestui eveniment inclus în Festivalul Oamenilor de Zăpadă, spune că nu a intenţionat să intre în Cartea Recordurilor cu omul gigant, ci doar să atragă turişti, care să se simtă bine în staţiune. A şi reuşit, dat fiind faptul că au fost peste 4.000 de turişti în acest week-end la Straja. „Am organizat Festivalul Oamenilor de Zăpadă şi în acest an, pentru copiii care vin în staţiune, dar şi pentru cei mai sărmani din Lupeni. Să mai uite şi ei de griji. Totodată, am vrut să facem şi cel mai mare om de zăpadă din lume şi am reuşit să realizăm unul de opt metri şi 10 centimetri. Din câte ştiu eu, cel mai mare realizat până acum a fost de şase metri”, a spus Emil Părău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura