ActualitateFlash

Ofiţerii DGA au ridicat mai multe dosare de admitere la Universitatea Petroşani

Natalia Bumbac

Dosarele de admitere ale candidaţilor la Universitatea din Petroşani au devenit obiectul unui dosar penal. Ieri, poliţişti ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) s-au prezentat la instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului, cu scopul de a verifica şi ridica mai multe înscrisuri în acest sens.
Cercetările din acest dosar sunt coordonate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. „Deocamdată s-au ridicat anumite documente de înscriere la facultate, cercetările fiind în fază incipientă. Dosarul a fost constituit printr-o disjungere dintr-o cauză de la o altă structură de Parchet. Cercetările se fac IN REM (n.r. asupra faptei), nu avem încă un suspect. Infracţiunile sesizate sunt de înşelăciune, fals în acte şi abuz în serviciu şi alte fapte”, a declarat procurorul Gina Monica Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Locuri suficiente pentru toţi candidaţii
Conform rectorului Universităţii Petroşani, prof. univ. dr. Ing. Sorin Radu, ofiţerii au solicitat dosare de admitere ale candidaţilor la specializarea de Ştiinţe Economice din ultimii patru ani. „Cei de la DGA au ridicat circa 50 de dosare, probabil să verifice dacă au toate documentele. Cred că în urma unei sesizări au venit să controleze aceste lucruri. Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva, nu ne-au mai fost solicitate astfel de acte în trecut. Din ceea ce am discutat cu colegii, admiterea a fost întotdeauna corectă şi fără probleme. La toate specializările din universitatea noastră, admiterea se face pe bază de dosar, respectiv a mediei de la Bacalaureat şi a notelor din liceu”, a afirmat rectorul Universităţii Petroşani. Acesta a mai arătat că în fiecare an, la specializarea de Ştiinţe Economice sunt 25 de locuri bugetate de stat şi câteva locuri pentru candidaţii admişi în regim de taxă. Acesta a mai spus că, de obicei, sunt suficiente locuri pentru toţi candidaţii care doresc să urmeze cursurile universităţii din Valea Jiului.
Universitatea Petroşani are în componenţa sa trei facultăţi, respectiv Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, cea de Mine şi Facultatea de Ştiinţe, ultima având trei specializări: Ştiinţe Economice, Matematică-Informatică şi Ştiinţe Socio-Umane.

2 comentarii la „Ofiţerii DGA au ridicat mai multe dosare de admitere la Universitatea Petroşani

  • Daca cercetarile sunt conduse de prcurori de la DEVA se ingroapa totul definitiv,acesti indivizi stiau de ani de zile de coruptia de la universitatea petrosani lucrari de licenta vindute de cadre didactice cu sume intre 400si500 de euro,examine matematica 200 euro prof W k,D V,si alti

  • Finca prodecanul Morar vinde proiecte de diploma la master a fost premiat de Radu ca la luat cu el la plimbare in franta. Asa da.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura