Obrazul gros, cu măscărici se ţine

Volodia Macovei

S-a dus Eurovision-ul, s-au blegit şi osanalele ridicate penibilului reprezentant al României, iar noi am mai marcat un mesaj al kitsch-ului românesc, trimis să ne facă de minune. Conform unei obişnuinţe sinucigaşe, continuăm să batem la porţile lumii civilizate nu cu valorile noastre, ci cu promovarea vulgarului, prostului gust, teribilismului dezlânat, şocantului cu orice preţ. Ce am fi vrut să fie de apreciat? Un mascul costumat dubios, chiuind în registrul sopranelor? Omul nostru are voce educată, dar ce folos? Apariţia şocant-dezaxată nu a emoţionat pe nimeni, preferându-se talentul, însoţit de mesaj şi bun simţ.

Ce am reuşit să obţinem, promovând această prezenţă halucinantă într-o competiţie elegantă? Am reuşit să stârnim comentarii, deloc măgulitoare, despre, nota bene, România, rampa de lansare a bizareriilor şi prostului gust. Profesorul de jurnalistică Jeff Jarvis spunea, zilele trecute: „Pretutindeni în Europa, copilaşii îl vor vedea în coşmarurile lor pe tipul din România“. Cred că este concluzia care concentrează în ea întreg penibilul participării României la Eurovision.
Dar nu suntem la prima abatere, nu-i aşa? Să ne amintim de felul în care am considerat că batem arta lumii, expunând, pe mari simeze, „opere” ce constau în reconstrucţii plasticate de organe sexuale. Să mergem prin universităţi europene şi să descoperim cum, din inconştienţă, au ajuns acolo mulţi bursieri români, care nu pot cere o bere în limba în care învaţă, dar au certificat românesc cum că ştiu perfect acea limbă. Să mergem la Roma, unde români plini de energie te fac să-ţi schimbi buletinul când îi vezi cum îşi iau micul dejun taman pe ruinele protejate ale unei clădiri imperiale, în sunetul halbei, răstindu-se la un basorelief antic.
Dar ce spun eu? Să ieşim în stradă, în Deva (şi nu numai), şi să privim câteva „lucrări monumentale”, monumente ale căror pretenţii artistice sunt linşate chiar de către artişti plastici locali consacraţi, zvârlite ca simboluri ale suficienţei prin zonele mai circulate!
Cred că frunza lui Udrea nu ne acoperă ruşinea nici măcar cât pe cea a Evei lui Adam, iar singura noastră candidatură la civilizaţie este aceea de măscărici la pensie.