Politica si administratie

Obiectivele candidatului USL PÃRAN DORIN pentru SENAT în Colegiul Orãştie-Brad-Simeria-Geoagiu-Valea Mureşului

Fiecare cetăţean doreşte ca acela pe care îl votează în principalul for legislativ al ţării – Parlamentul, să îl reprezinte cât mai bine, cu adevărat, atât la nivel local, cât şi naţional; să fie un om perseverent pentru interesele cetăţenilor şi nu ale clientelei de grup; să fie vocea cetăţenilor, purtătorul speranţelor lor în bătălia pentru o viaţă mai bună.
Fiind perseverent, candidatul pentru funcţia de senator în Colegiul Orăştie – Brad – Simeria – Geoagiu şi Valea Mureşului, PĂRAN DORIN – USL, are în gând chestiuni concrete pentru Colegiu şi nu promisiuni politicianiste.
Candidatul Uniunii Social Liberale, PĂRAN DORIN, merge pe ideea continuităţii. ”Dacă voi  obţine un nou mandat de senator, mă voi strădui pentru realizarea câtorva obiective majore din Colegiul nr. 2 Senat (Orăştie – Brad – Simeria – Geoagiu – Valea Mureşului), cum ar fi:
Începerea lucrărilor la Autostrada Deva – Lugoj. (În urmă cu patru ani, promiteam că mă voi „bate” pentru Autostrada Deva – Orăştie, acum, aceasta este aproape finalizată).
Crearea locurilor de muncă prin deschiderea mineritului în zona Bradului şi Certejului. (Am promis şi în urmă cu patru ani acest lucru iar în această etapă, autorizaţia de mediu obţinută la exploatarea Certej este în instanţă). De asemenea, rezolvarea definitivă a agentului termic pentru municipiul Brad rămâne o prioritate pentru mine ca senator.
Intabularea terenurilor agricole pentru punerea în circuitul civil a terenurilor, necesar atragerii de fonduri UE şi implicit, creşterea locurilor de muncă la ţară.
Atragerea de fonduri UE, împreună cu Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru dezvoltarea turismului în zona Orăştie – Sarmizegetusa, prin modernizarea drumului de acces la cetăţile dacice.
Toate aceste obiective sunt pentru cetăţenii Colegiului 2 Senat”, spune PĂRAN DORIN, candidatul USL (SENAT) pe zona Orăştie – Brad – Simeria – Geoagiu-Valea Mureşului.

4 comentarii la „Obiectivele candidatului USL PÃRAN DORIN pentru SENAT în Colegiul Orãştie-Brad-Simeria-Geoagiu-Valea Mureşului

  • nea partan dumneata nu ai facut nimic in cei 4 ani de mandat, ai ridicat cu nerusinare mainile la taierile de pensii si salarii, la inchiderile de spitale si acum vii si ne minti cu aceste lucruri, nu-ti este rusine domnule?
    P.S. – am uitat ai facut totusi ceva – ai trait pe banii nostrii si acum te dai mare liberal
    Cei din colegiul in care candidezi sunt fraieri daca mai voteaza cu dumneata

  • NU INTELEG DE CE SI-AU FACUT LIBERALII DE LUCRU CU PENIBILUL ASTA CARE A DORMIT DUS 4 ANI IN PARLAMENT PE BANII NOSTRII.

    NU-L VOREAZA NIMENI, DATA TRECUTA A IESIT DE PE ULTIMUL LOC. DAR ARE TUPEU MARE SA MAI CANDIDEZE.

  • Ma jegosule …si om fara onoare ..acum 6-7 luni erai la PD-L …si acum ai trecut la USL ..te scuip in fata cand dau ochii cu tine , jegosule ..
    CE POLITICIENI AVEM …CE AS EXTERMINA CATIVA !!!!!!!!

  • Ce-i mai mari Vrajitori ai tarii, sunt Politicienii ,care ne vrajesc cu vorbele ,sa-i votam ,ne promit multe faceri de bine ,pentru aceste santaje care ne obligati sa va votam ,ar trebui sa aveti o lege a raspunderii cu demisia si cu arestarea voastra vrajitori ce sunteti ,voi cei care nu va respectati promisiunile in campania electorala ,rusine nu aveti ,frica ca o sa fiti pedepsiti nu aveti ,de aceea eu Justitiarul de Hunedoara, va declar politicieni periculosi ai societatii si va incadrez la gazeta de perete a INTERLOPILOR cu LEGITIMATIE de la STAT !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura