După „încălzirea” reuşită de la raliul zăpezii „Winter Rally Covasna”, pilotul Mihai Cîmpeanu este încrezător într-un parcurs de top în etapele Campionatului Naţional, afirmând că îşi propune clasări cât mai fruntaşe.
Multiplul campion naţional din Brad a revenit cu succes în competiţiile automobilistice şi a realizat un antrenament reuşit pentru noul sezon prin participarea la raliul zăpezii „Winter Rally Covasna”, competiţie la care au luat startul piloţi din Italia, Bulgaria şi Ungaria. Mihai Cîmpeanu s-a descurcat excelent pe traseu periculos şi a reuşit să controleze perfect noul său bolid, Mitshubishi Evo 6, clasându-se pe un onorabil loc 16. „A fost o cursă foarte dificilă, desfăşurată pe un traseu de 75 de kilometri, care a îmbinat porţiunile de zăpadă, gheaţă şi apa îngheţată. Maşina pregătită de copilotul meu Cristi Mihăiesc s-a comportat foarte bine, deşi mai este nevoie de unele reglaje. Am pierdut secunde importante pe traseu din cauza faptului că anvelopele cu cuie pe care le-am avut la dispoziţie nu au fost dintre cele mai performante. Oricum, a fost un antrenament util şi frumos”, a afirmat Mihai Cîmpeanu, care a fost susţinut financiar la competiţia din Covasna de Autosena şi Forest Ban Alpin.
Cursa pe zăpadă este considerată de pilotul din Brad drept una promiţătoare, înainte de etapele Campionatului Naţional din acest an, întrucât maşina l-a ascultat şi a funcţionat ireproşabil. „Marele câştig al cursei este funcţionarea foarte bună a maşinii. Cu câteva îmbunătăţiri şi cu ceva mai mult antrenament, cred că pe viitor, la etapele din cadrul Campionatului Naţional, performanţele pot să fie şi mai bune. Eu sunt obişnuit cu locurile fruntaşe şi nu o să mă mulţumesc cu puţin, astfel că voi ataca la fiecare etapă primele locuri ale clasamentului”, a punctat Mihai Cîmpeanu.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…