Categories: ActualitateFlash

Obeliscul lui Barcsay Acaţiu va fi mutat

Natalia Bumbac

Hunedoreanul Costache Aoanei Rahovean (foto) a câştigat procesul intentat Primăriei Deva şi Ministerului Culturii, pentru amplasarea monumentului dedicat principelui maghiar Barcsay Acaţiu în faţa Prefecturii Hunedoara.
Curtea de Apel Alba Iulia a dat o hotărâre finală, miercuri, 29 octombrie, prin care anunţă că a admis recursul înaintat de Costache Aoanei şi a respins excepţiile ridicate de pârâţi. Dar conţinutul exact al deciziei judecătoreşti va fi aflat atunci când va fi făcută publică motivarea instanţei.
Aşa cum ne-a precizat telefonic Costache Aoanei Rahoveanu, care ne-a sunat din Italia, el s-a judecat cu instituţiile amintite timp de doi ani. După ce acţiunea i-a fost respinsă iniţial de Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia i-a admis recursul şi a soluţionat cererea în favoarea sa.
„Curtea de Apel Alba Iulia, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a obligat pârâţii, Primăria Deva în acest caz, să desfiinţeze şi să retransloce din Deva, ex-monumentul funerar modificat în obelisc, dedicat lui Barcsay Acaţiu şi amplasat prin falsuri, abuzuri şi ilegalităţi la data de 12 noiembrie 2014 pe strada 1 Decembrie, lângă Prefectură. Eu am cerut instanţei, şi o susţin în continuare, ca inscripţia în care se spune că Barcsay Acaţiu a fost proprietarul Cetăţii Deva trebuie să dispară de pe acest monument”, ne-a declarat Costache Aoanei Rahovean.
Prin urmare, atunci când decizia judecătorească va fi comunicată tuturor părţilor din dosar, aceasta va trebui aplicată. „Deocamdată, nu am primit nimic oficial. Ştim şi noi ce scrie pe site-ul instanţei unde a fost judecat procesul. În clipa în care vom primi o comunicare oficială cu hotărârea dată de instanţă, o vom pune în aplicare, fără îndoială. Dacă scrie să demontăm obeliscul, îl vom demonta şi apoi se va hotârî unde va fi reamplasat”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Obeliscul dedicat fostului comite suprem al Hunedoarei şi Principe al Transilvaniei, Barcsay Acaţiu, a fost amplasat în faţa Prefecturii în luna noiembrie 2011, la iniţiativa fostului prefect Attila Deszi. Iniţial, piatra funerară a fost amplasată în secolul al XIX-lea, în parcul de pe domeniul familiei Barcsay, din Bârcea Mare, care după 1947 a fost desfiinţat. Terenul a fost trecut în categoria agricolă, iar monumentul funerar a rămas în mijlocul unei parcele agricole, cultivate cu porumb. Demersurile iniţiate de Costache Aoanei Rahovean, faţă de amplasarea pietrei funerare în faţa Prefecturii, au început cu greva foamei, ca mai apoi să continue în justiţie. Acesta a dat în judecată Ministerul Culturii şi Primăria Deva, susţinând că obeliscul a fost amplasat abuziv. Cel mai tare însă l-a deranjat inscripţia de pe blocul de piatră în care se arăta că principele maghiar ar fi fost proprietarul Cetăţii Deva, lucru pe care a trebuit să-l demonteze şi în faţa instanţei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • ASTA DA ROMAN,FELICITARI PTR LUPTA DUSA .LINGA STADION ZACE O CRUCE RIDICATA IN MEMORIA ROMANILOR OMORATI DE OCUPANTII UNGURI ,ASTA AR TREBUI SA STEA IN FATA FREFECTURII.

  • Felicitări domnului Costache Aoanei
    Rahovean, esti un Roman extraordinar.
    sa înceapă demolarea si înapoi in cimitir cu piatra funerară de unde de fapt au adus-o.

  • Costache Aoanei, un moldovean împuțit.
    Mi-e scârbă că fac parte din aceeași etnie cu căcatul ăsta. Mi-e scârbă că-s român.

  • mai Janus,de ce nu te duci tu in stepa mongola -de unde ai venit-daca tie rusine?ESTE O ONOARE A FI ROMAN!!!
    Boanghina imputita ce esti.

  • o veste buna . Gugu si Janus mergeti in pusta panonica daca va e rusine ca sunteti romani.dar sa luati si obeliscul cu voi

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

18 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

18 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

18 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

18 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

18 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

18 ore ago