Oaspeți din Republica Moldova, la Consiliul Județean Hunedoara

Viceprimarul municipiului Chișinău (Republica Moldova), Angela Cutasevici, însoțită de directorul Direcției de Cultură din cadrul Primăriei Chișinău, Valentina Volontir, de Nina Molovata, specialist relații externe, și de pre­șe­dintele UNITEM, regizorul Alexandru Grecu, s-au întreținut cordial, ieri, cu vicepreședintele Ion Bădin și admi­nis­tratorul public Costel Avram.

Proiecte comune
La întâlnirea găzduită la Consiliul Jude­țean Hunedoara, au fost prezenți și reprezentanții instituțiilor de cultură aflate în subordinea CJ Hunedoara, precum și inspectorul școlar general al ISJ Hunedoara, prof. Maria Ștefănie.
Discuțiile s-au axat, în principal, pe direcțiile de colaborare și proiectele care pot fi dezvoltate în comun de către cele două părți, prin instituțiile aflate în subordine. Cultura, educația, spor­tul, politicile de tineret și protecția co­pilului sunt doar câteva dintre do­me­niile de interes pentru dezvoltarea de parteneriate durabile și schimburi de experiență.
„Cred cu tărie că tot ceea ce s-a con­struit până acum, toate proiectele în­cepute împreună vor continua și se vor dezvolta. De asemenea, vom demara proiecte și colaborări noi, iar fiecare parte are câte ceva de învățat din experiența celeilalte. Festivalul pe care l-am găzduit în acest an, împreună cu Teatrul de Artă Deva este un punct de reper. Sunt deosebit de bucuros că ne-ați onorat cu prezența la acest eveni­ment și că, astăzi, ne întâlnim, aici, în acest cadru protocolar, pentru a ne prezenta activitatea și a ne cunoaște mai bine” a declarat vicepreședintele Ion Bădin, gazda evenimentului.
Viceprimarul Municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a transmis salutul primarului general Ion Ceban, prezent în urmă cu câteva luni la Deva într-o scurtă vizită în cadrul căreia a fost sem­nată o scrisoare de intenție în vederea încheierii unui acord de înfrățire.
„Este o ocazie și o oportunitate pen­tru noi să ne aflăm la Deva. Apreciem căldura, ospitalitatea pe care am găsit-o în județul dumneavoastră. Suntem bu­curoși că avem prieteni aici, la Deva și ne dorim să dezvoltăm cât mai multe proiecte și parteneriate co­mune” a pre­cizat viceprimarul Angela Cutasevici.
Delegația Primăriei Municipiului Chișinău a fost prezentă la finele acestei săptămâni la Deva, la Festivalul ”Unire prin Cultură”, organizat de Tea­trul de Artă Deva în colaborare cu Tea­trul Național Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău, entitate aflată în subordinea primăriei din capitala Moldovei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

22 de ore ago