Categories: ComunitateFlash

Oancea vrea să facă Deva strălucitoare, David susţine că vine cu o echipă puternică

Sorina Popa

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto stânga) şi Adrian David (foto dreapta) , candidatul PNL la funcţia de pre­şedinte al Consiliului Judeţean, au organizat o conferinţă de presă vineri, la startul campaniei electorale pentru alegerile locale.

Peste 70 de milioane de euro atraşi
„Sunt foarte hotărât să continui proiectele pe care le-am început în acest mandat de 2 ani şi 9 luni şi în perioada 2020-2024. Mai mult de atât, avem deja în lucru proiecte pentru ur­mătorii ani, proiecte care vor avea finanţare fie pe fondurile europene, fie pe fondurile guvernamentale şi, bineînţeles, din bugetul local şi din bugetul împrumuturilor. A fost un mandat relativ scurt, dar bogat, bogat în contracte pe care le-am sem­nat şi pot să vă spun cu bucurie că municipiul Deva are deja contracte semnate în valoare de peste 70 de milioane de euro pe fonduri europene. Este vorba de 32 de contracte. O bună parte dintre ele sunt în implementare, iar celelalte vor intra în implementare şi în execuţie în perioada următoare. Lucrăm deja la proiectele pe sesiunea bugetară a Uniunii Europene 2021 – 2027 şi municipiului Deva i-au fost alocate deja 45 de mili­oane de euro în cadrul Regiunii V. Deva este frumoasă, aces­ta este sloganul cu care am pornit în campania elec­to­rală. Scopul meu declarat şi al echipei mele este să facem o Devă strălucitoare în următorii 4 ani. Am făcut câţiva paşi importanţi în această direcţie”, a declarat Florin Oancea, pri­marul Devei, candidatul PNL pentru un nou mandat de edil şef al reşedinţei de judeţ.
„Ne-am propus ca la aceste ale­geri locale, PNL să obţină minimum 10 consilieri locali. Apoi, ne-am propus să aducem un număr cât mai mare de voturi pentru Adrian David, can­di­datul nostru pentru Consiliul Jude­ţean. Am un mesaj pentru ceilalţi com­petitori. Devenii vor putea alege pe cel mai bun dintre cei 13 candidaţi. Le fac o recomandare, devenii s-au săturat de ceartă, de atacuri neadevărate, de i­n­toxicări. Vom face o cam­panie po­zitivă, bazată pe pro­iecte, nu pe ata­curi la per­soa­nă”, a adă­u­gat Oancea.

Sunt optimişti că vor fi învingători
„Noi, cei din PNL şi Alianţa PNL– UDMR – PNŢCD, pornim foarte optimişti în această campanie electorală că vom fi învingători. În primul rând, avem cei mai buni candidaţi în cele 69 de UAT-uri. Sunt alături de primarul etalon al mu­nici­piului Deva, omul care a arătat, în cele mai grele momente, că se poate face o altfel de administraţie şi care a arătat că are o viziune amplă, mult mai mare decât toţi primarii care au condus Deva în ultimii 30 de ani. Le mulţumesc colegilor şi tuturor hunedorenilor care îmi vor acorda votul în 27 septembrie.
Am avut în ultimii patru ani cea mai proastă guvernare locală din judeţul Hunedoara. Un mandat ratat de către Partidul Social Democrat, care nu a fost în stare să ducă la bun sfârşit nici o investiţie semnificativă, nu a fost capabil să genereze un program, un proiect, o viziune amplă de dezvoltare a judeţului nostru. Astfel, am ajuns să fim cel mai prost plătiţi oameni din Transilvania, pe locul 35 în ţară ca nivel de salarizare, să fim judeţul de pe locul I la migraţie în Regiunea Vest, să fim judeţul cu cea mai deznădăjduită populaţie din provincia istorică Transilvania. Acestea sunt lucruri pe care am dori să le schimbăm, printr-o echipă foarte puternică, formată din oameni cu multă experienţă, cu multă dăruire pentru judeţul nostru”, a declarat Adrian David, candidatul PNL la preşedinţia CJ Hunedoara.
„Anunţăm câteva proiecte semnificative pe care le vom face împreună cu Primăria Deva. Primăria Deva nu va trebui să fie singurul finanţator al spitalului devean. Un alt proiect este nodul rutier de la Sântuhalm, legătură cu autostrada A1”, a adăugat Adrian David, candidatul PNL la şefia CJ Hunedoara.

Comandat de PNL –Filiala Hunedoara
CMF – 21200012
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva
Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Municipiul Deva, condus din 1996 de liberali, este singurul municipiu care nu are ieșire directă la autostradă. Străzile sunt pline de hopuri gropi și denivelări. Capacele de canal nu sunt la nivel. Am văzut un șobolan în fața farmaciei Catena la ora 17. Astă vară au reapărut țânțarii în Deva. Primarul nu poate spune concret ce a făcut, doar că a atras fonduri. Viceprimarul de la Psd pare că este mai implicat în treburile urbei. Județul a fost condus de liberalii lui Moloț din 2004 până în 2016 și este printre cele mai sărace, înapoiate și depopulate județe din Transilvania. Psd nu va câștiga nici la Consiliu nici la Primărie pentru că nu are candidați care să convingă. Prelungirea stării de alertă va descuraja pe mulți oameni să meargă la vot. KWI, Pdnl și Psd sunt pricipalii vinovați pentru tot ce se întâmplă sub guvernările Orban.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

4 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

4 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

4 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

4 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

4 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

4 ore ago